Copii cu autism
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Copii cu autism

FORUM INFORMATIONAL PENTRU RECUPERAREA COPIILOR CU AUTISM
 
AcasaAcasa  PortalPortal  Ultimele imaginiUltimele imagini  CăutareCăutare  ÎnregistrareÎnregistrare  ConectareConectare  

 

 Scrisoare despre Luca

In jos 
AutorMesaj
AndreeaAita




Mesaje : 12
Data de inscriere : 30/04/2012

Scrisoare despre Luca Empty
MesajSubiect: Scrisoare despre Luca   Scrisoare despre Luca I_icon_minitimeJoi 26 Iul 2012 - 1:37


Luca – micul paleontolog

Scrisoare despre Luca (cu suflet, nu profesionala, pentru ca AITA pune suflet)
Am ajuns la AITA la sfarsitul lui 2009, ca trasniti de fulger, cand Luca avea 2 ani si jumatate. Am depistat destul de devreme semne si semnale, insa nu eram suficient de informati incat sa actionam si mai devreme. Am facut-o dupa ce pediatra noastra ne-a atras atentia ca ar fi bine sa facem un consult psihiatric, iar suspiciunea a fost TSA.

“Ieri” intuiam ca “ceva nu e in regula”, simteam ca nu putem fata situatiilor in care Luca nu se comporta ca orice copil tipic, eram speriati si neincrezatori in felul in care gestionam greutatea de a comunica natural cu el, intarzierea in limbaj, ecolalia, comportamentele repetitive, plansul si furia necontrolabile, opozitionismul, imposibilitatea de “a sta locului”… Si cate am mai uitat! Nu, nu din neglijenta, ci pentru ca ASTAZI am depasit cele mai multe dintre ele, asa ca le-am ingropat. Le-am uitat pentru ca mai avem multe de facut, le-am uitat si am “reinviat” cu echipa.

Am trecut prin furcile caudine inerente: negare, furie, disperare, lipsa fortei si convingerii de a actiona. Cred intr-o masura destul de mare in destin, iar prima cautare de solutii ne-a scos in cale Centrul, unde am si sunat pentru a obtine o sedinta de evaluare. Speriati, cu temeri cat casa, dar cu speranta infinit maimare, am ajuns la sediul din Titus, iar lucrurile au inceput sa se aseze. Cu rabdare, profesionalism si, foarte important pentru un parinte de copil cu autism, cu grija pentru intreaga familie si evolutia ei, am pornit pe un drum cu sprijin.

Am inceput terapia imediat, insa “nu ne-am dat de trei ori peste cap” si am pornit la lupta, ci am avut chiar noi, parintii, nevoie de incurajare ca sa ne mobilizam, sa gandim constructiv, sa cautam resurse de a continua. Iar cand rezultatele au inceput sa apara (spre norocul nostru, repede si constant, dar nu fara regrese sau “piedici”), am simtit ca drumul este cel bun. Initial, din varii motive, dar in special pentru ca resursele materiale necesare sunt mari, Luca facea terapie ABA de doua ori pe saptamana, cate o ora, apoi doua… cu minunatii terapeuti , sub indrumarea Danei M. Am inceput apoi un program de patru ore pe zi, terapie unu la unu, logopedie si grup de socializare, timp de aproape un an. Acum, la patru ani si jumatate, Luca merge de doua ori pe saptamana cate doua ore la “scoala Danei”, asa a botezat-o el, iar acest Centru este singurul loc in care vine cu o placere nemaipomenita, desi aici i se cere contant “sa faca lucruri”, este pus serios la treaba.

Astazi mergem la gradinita cu shadow, astazi suntem increzatori si stim cu certitudine ca mai e de luptat, ca nu e usor, insa avem ajutor de nepretuit – Multumim! si nu numai ca vom reusi ca Luca sa fie integrat social ci si sa isi atinga potentialul maxim, fiind, in acelasi timp, puternic si fericit, ca sa rezumam ce ne dorim pentru copilul nostru. Astazi, familia noastra a invatat, cu mic cu mare, cum sa lucram impreuna sa facilitam evolutia lui Luca, cum sa-l ajutam. Astazi stim ca nicio incercare nu e de netrecut, astazi avem AITA, avem experienta Atelierului pentru parinti, avem toate armele ca sa ne atingem telul.

Astazi am invatat sa ne concentram fortele, sa avem grija si de noi, ca oameni, ca parinti, sa colaboram si sa actionam eficient in interesul copilului, sa intelegem cu adevarat ce inseamna toleranta si nediscriminare, iar lista e lunga. Mecanismul a functionat multumita unei profesioniste determinate si cu suflet, care a construit o echipa, i-a primit cu drag pe parinti si copii in ea, a vegheat si a imbunatatit constant lucrurile, a fost neobosita si a carei filosofie este sa miste muntii. Putin cate putin, piatra cu piatra, reuseste!

Iar echipa de astazi functioneaza impecabil, inca un motiv pentru a spune, din nou: Multumim! Multumim Cami, Dana, Dana mare, Diana, Andreea, Ana, Cristina si ceilalti! Multumim petru ca ne-ati ajutat sa construim societatea la scara micro, ca sa generalizam apoi, pentru ca si Luca este, fiind om, un “animal social”.

Sus In jos
 
Scrisoare despre Luca
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Copii cu autism  :: Help !...Autism. :: Articole de presa,Anunturi.-
Mergi direct la: