Stereotipii si autostimulari

Stereotipiile si automutilarea sunt forme relativ comune de comportament de neadaptare la copii cu autism. Stereotipia
este, de obicei, definita ca o serie de miscari repetitive ale
corpului, fara un semnificat adaptiv aparent si se manifesta foarte
adesea sub forma leganatului corpului, strambaturi ale fetei sau miscari
complexe ale mainilor si degetelor.

Ipoteze legate de aceste comportamente a fost elaborate in cadrul metodologic al analizei aplicate a comportamentului (terapiei ABA). Acestea sunt: ipoteza autostimularii, incurajarii pozitive si incurajarii negative
Ipoteza autostimularii se bazeaza pe argumentul ca un organism are nevoie de un anumit nivel optim de stimulare
iar stimularile pot fi emise de comportamentele compensatorii cand se
modifica acest nivel ideal. Aceasta crestere compensatoare de stimulari
se poate produce in absenta aparenta a incurajarii externe (actiuni
sociale, apropierea celorlalti etc.). Astfel, unii subiecti emit
comportamente de automutilare sau stereotipice cand stimularea
ambientala este prea scazuta si este prezenta nevoia de “a imbogati”
situatia stimul.

Daca o copil cu autism se leagana pentru
a creste fluxul de stimulare, procedura de tratament care sa incurajeze
comportamentele adaptive care produc stimulari asemanatoare pare sa
aiba mai multa probabilitate de eficienta in raport cu un alt tip de
procedura care nu ofera nici o stimulare aditionala. Daca un subiect
prezinta un comportament de neadaptare cu frecventa inalta, din cauza
unei incurajari pozitive contingente acestui comportament, ar trebui sa fie mai eficient sa aplicam proceduri de eliminare asociate cu tehnici de incurajare diferentiala.
Pe de alta parte, un copil cu autism
care a fost incurajat negativ pentru comportamentul problematic, de
exemplu pentru ca datorita unui astfel de comportament reusea sa evite o
sarcina dificila, cu greu va raspunde pozitiv la o procedura de incurajare diferentiala a unui comportament alternativ,
dar poate fi ajutata mult de o serie de proceduri care sa continue o
incurajare directa a comportamentelor de colaborare, tehnici de ajutor
(prompting), modelare prin aproximari succesive la sarcina sa.

Multe studii si-au bazat tratamentul pe o analiza functionala
a variabilelor care mentin comportamentul de automutilare. De exemplu,
Carr, Newson si Binkoff (1976) au descoperit ca automutilarea crestea
considerabil cand ii erau adresate subiectului cereri specifice si se
diminua cand ii erau adresate simple fraze descriptive.

Un comportament de automutilare este
foarte legat de tipul de sarcina prezentata si care putea fi redus prin
diminuarea frecventei cererilor, folosind sarcini mai usoare sau
proceduri de invatare “fara greseli”. Studiile au aratat in mod clar ca
automutilarea poate fi in relatie cu conditiile de cerere de prestare.
Alti cecetatori (Iwata, Dorsey, Slifer,
Bauman si Richman, 1982) au aratat cum un astfel de comportament poate
depinde de alte conditii (de exemplu, prezenta sau absenta de materiale
diverse si interesante in situatia stimul, intrebari si atentii). Acesti
autori au dedus ca o atenta analiza functionala a comportamentului de automutilare
ar trebui sa fie o parte integranta a oricarei proceduri de tratament
si ca alegerea unui tip specific de interventie ar trebui sa se bazeze
pe o analiza aprofundata si pe o intelegere a dinamicii comportamentale a
acelui subiect.

Proceduri de interventie

Eliminarea (Extinctia):

• Nu se ofera nici o atentie incurajatoare dupa raspunsuri inadecvate;
  
• Se intrerupe oferirea atentiei pozitive cand este emis un raspuns inadecvat;
  
• Se continua orice alt comportament (de exemplu, se vorbeste cu altcineva) cand se da un raspuns inadecvat;
  

Eliminarea incurajarii negative: in
acest caz stimulul trait drept aversiv de copil (de exemplu, o cerere
de prestare) este eliminat sau evitat. In cadrul acestei proceduri,
copilului i se adreseaza o “comanda” aproape in fiecare minut sau chiar
mai des si el este incurajat daca o urmeaza la nivelul de colaborare la
care se gasea in acel moment.

Exista patru niveluri de apropiere de colaborare, pe care le parcurg copiii:

• indeplinirea unei comenzi verbale cu ajutor fizic total;
  
• indeplinirea unei comenzi cu ajutor fizic redus;
  
• indeplinirea unei comenzi repetate cu voce mai puternica in timp ce ochii copilului sunt fixati spre invatator;
  
• indeplinirea unei comenzi verbale fara nici un ajutor;
  

Comenzile se refera intotdeauna la
lucruri pe care copilul le stie deja (de exemplu: „ Atinge-mi mana”,
„Atinge foaia”, Da-mi creta”, etc.). Dupa obtinerea cooperarii si
incetarea autostimularii se revine la sarcina initiala.

Inlocuirea autostimularii cu o activitate acceptata social.
Ex. Inlocuirea alergatului fara sens cu practicarea unui sport, a
autostimularii orale cu mestecatul gumei sau un instrument de suflat.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]



psiholog Andreea Maxim, AITA

Copiii cu autism nu pot gestiona informatiile senzoriale din mediu, creierul lor le filtreaza intr-un mod diferit nestiind ce trebuie sa faca cu ele, unde sa le integreze, aceste senzatii producand confuzie pentru ei. Copilul hipersenzitiv percepe stimulii din mediu ca pe o suprastimulare, ca pe ceva coplesitor, este ca si cum ar avea un amplificator pornit la maxim si simte imediat nevoia sa blocheze acesti stimuli care il invadeaza. Copilul hiposenzitiv are nevoie de supra-stimulare, este ca si cum in realitate el simte totul la un nivel atenuat si are nevoie de mai mult In acest caz autostimularile devin mecanisme de aparare si oricat de lipsite de sens ar fi pentru noi, oricat de ciudate, trebuie sa observam care este functia lor si cum putem sa-l ajutam pe copil sa le faca fata.

Autostimularile sunt comportamente repetitive si se manifesta sub urmatoarele forme:

Vizual: clipeste in mod repetat, fixeaza cu privirea o sursa de lumina, isi misca rapid propriile degete in fata ochilor, flutura mainile, aliniaza obiecte;

Auditiv: emite sunete ciudate, pocneste din degete, isi loveste urechile cu mainile;

Tactil: bate din palme, se scarpina, atinge diverse obiecte, se inteapa cu unghiile, merge pe varfuri;

Olfactiv: miroase obiecte, oameni;

Gustativ: introduce in gura obiecte sau parti ale acestora, linge obiecte;

Vestibular: se leagana stanga-dreapta sau inainte-inapoi, se invarte, sare;

Ne dorim sa reducem aceste comportamente pentru ca:

Interfereaza foarte mult cu atentia. Cand un copil se autostimuleaza atentia ii este concentrata pe propriul comportament si nu mai reuseste sa acumuleze informatii din exterior.

Sunt extrem de fixate si din aceasta cauza adaptarea la mediu este dificila.

Stigmatizeaza.

Ce putem face pentru a diminua autostimularile?

- Le putem transforma in activitati adecvate sociale, care indeplinesc acceasi functie. Ex. pentru un copil care aliniaza obiecte (jucarii, pahare, carti, pantofi) un obiectiv adecvat poate fi sa-l invatam sa insire margele sau pioneze colorate urmand o anumita logica/tipar.

- Le putem conditiona ca timp si/sau spatiu. Ex. pentru un copil care inchide/deschide tot timpul usile, un obiectiv adecvat ar putea fi sa-l oprim de fiecare data cand manifesta acest comportament, lasandu-i insa doar o anumita usa pe care sa o poata inchide/deschide, pe care copil nu o va putea accesa decat in intr-o anumita camera iar cei din jur vor putea astfel comportamentul copilului.

Pentru a inlocui autostimularile il putem invata pe copil activitati din care sa obtina aceeasi senzatie dar care sa fie adecvate social. Copiii cu autism nu inteleg lumea din jurul lor, nu stiu cum sa comunice, nu stiu nici ca este important sa comunice, nu cunosc utilitatea obiectelor si nu au dorinta de a explora mediul. Ei fac mereu acelasi lucru angajandu-se in activitati de rutina, frustrandu-se atunci cand intervine o schimbare.

Cand nu reusesc sa se faca intelesi recurg la comportamente inadecvate, si din aceasta cauza au nevoie sa invete pas cu pas cum sa se adapteze, sa comunice, sa socializeze si sa-si imbunatateasca viata.

„ Imi pot aminti cat de mare era frustrarea mea pentru ca nu puteam sa vorbesc. Stiam ce vreau sa spun dar nu reuseam sa scot niciun cuvant, si tot ce puteam sa fac era sa tip” (Temple Grandin, Ph.D.)

Copilul cu autism se autostimuleaza foarte mult si foarte des, pentru ca nu stie cum altfel sa abordeze lumea in care traieste, si nu poate invata lucruri noi prin imitatie. Este necesar atunci sa-i cream oportunitati in care sa invete si sa-si demonstreze abilitatile, sa arate si sa vada ca poate sa faca anumite lucruri, sa aiba succese, pentru ca ulterior sa se angajeze din ce in ce mai mult in activitati functionale si mai putin in activitati autostimulatoare.

Antrenandu-i in activitati variate si stimulandu-i constant le sporim creativitatea si imaginatia. Abilitatile de comunicare sunt incurajate, si chiar si simpla manipulare a obiectelor il invata pe copil ca poate explora si influenta mediul.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]