articol din ziar

Pai sigur se impoziteaza! Se adauga 15% la salariul brut (salariu de baza + vechime + alte sporuri) si apoi, din suma rezultata, se opresc somaj, sanatate, impozit etc. Nu ati auzit ca "orice venit se impoziteaza"?! Cum ar rata tocmai cei 15% pentru bugetari?!

Ieri seara am fost mai multe mamici la dezbaterea publica a bugetului a consiliului local al mun Oradea ,de ieri dimineata au fost parinti care sant si pensionari si angajati ca asistenti pers ai copiilor cu hand ca sa le comunice ca de la 1 martie a.c vor trece pe indemnizatie va postez acel articol sa speram ca v-a asa Ce luăm de la nenorociţi, împărţim la acoliţi - La dezbaterea bugetului, darurile au fost aruncate
Autor: Cristina Puşcaş



Contribuabilii orădeni interesaţi de modul în care se vor cheltui în acest an banii comunităţii au fost nevoiţi să se înghesuie, aseară, în Sala Mică a Primăriei Oradea, în condiţiile în care în Sala Mare avea loc şedinţa de bilanţ a organizaţiei municipale a PNL. Mai mult, primarul Oradiei s-a arătat mult mai interesat să-şi prezinte propriile realizări din 2010 în faţa colegilor de partid decât să participe la o dezbatere publică cu cetăţenii acestei urbe.

Printre investiţiile pe care municipalitatea le-a propus pentru anul în curs se numără achiziţia de sute de camere video pentru o serie de imobile ale Primăriei, de la Piramidă la Serviciul Parcări, Orăşelul Copiilor, Bazinul Olimpic, toate unităţile de învăţământ etc. De asemenea, o prioritate pentru municipalitate este grupul statuar dorit de UDMR, "Holnaposak", care costă 500.000 de lei. În schimb, viceprimarul Biro Rozalia, cea care a prezidat dezbaterea, nu a dorit să se pronunţe asupra majorării preţului la gigacalorie. "Avem două posibilităţi: fie această creştere o suportă bugetul local, fie cetăţenii. Chiar dacă ar suporta cetăţenii această majorare, tot am avea cele mai mici facturi la încălzire", a precizat Biro Rozalia, care a adăugat că încă se analizează cine va suporta majorarea. Dacă Primăria nu îşi va asuma această majorare, orădenii ar trebui să plătească 200 lei/gigacalorie. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi în sală s-au dovedit a fi, însă, asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, care, din cauza reducerilor bugetare, riscă să piardă această calitate. "Nu e vorba de bani. Dacă ne pierdem această calitate de asistent personal, prin desfacerea contractelor de muncă, rămânem complet descoperiţi. Nu mai avem plătite asigurările de sănătate şi nu mai avem vechime în muncă. Copiii aceştia nu pot rămâne fără asistenţi personali. Unele mămici au şi fost chemate la ASCO să li se spună că vor fi disponibilizate. Din câte am înţeles, primii vor fi pensionarii care au şi calitatea de asistenţi. Măsura se aplică din 1 martie a.c.", ne-a declarat Bacsadi Gabriela, preşedintele SOS Autism. Dacă în 2009 pentru salariile asistenţilor personali s-au alocat de la bugetul statului 12 milioane lei, acum s-au transferat doar 9 milioane de lei. Cum municipalitatea orădeană nu este dispusă să aloce niciun leu în acest sens, singura soluţie identificată este reducerea numărului de asistenţi personali. "În prezent avem 1.003 asistenţi personali şi 486 persoane cu handicap care primesc o indemnizaţie lunară de 510 lei. Făcând o analiză, banii alocaţi în acest an nu acoperă necesarul pentru toţi asistenţii şi pentru indemnizaţie. Am avut discuţii ca, în prima etapă, 561 de asistenţi personali care sunt şi pensionari, începând cu 1 martie a.c., să înceteze să mai fie angajaţii noştri. Am decis că asistenţii personali care sunt părinţii copiilor cu dizabilităţi, în total, 291 de persoane, nu vor fi disponibilizaţi", a declarat directorul executiv ASCO, Koncsek Zita.










Contribuabilii orădeni interesaţi de modul în care se vor cheltui în acest an banii comunităţii au fost nevoiţi să se înghesuie, aseară, în Sala Mică a Primăriei Oradea, în condiţiile în care în Sala Mare avea loc şedinţa de bilanţ a organizaţiei municipale a PNL. Mai mult, primarul Oradiei s-a arătat mult mai interesat să-şi prezinte propriile realizări din 2010 în faţa colegilor de partid decât să participe la o dezbatere publică cu cetăţenii acestei urbe.

Printre investiţiile pe care municipalitatea le-a propus pentru anul în curs se numără achiziţia de sute de camere video pentru o serie de imobile ale Primăriei, de la Piramidă la Serviciul Parcări, Orăşelul Copiilor, Bazinul Olimpic, toate unităţile de învăţământ etc. De asemenea, o prioritate pentru municipalitate este grupul statuar dorit de UDMR, "Holnaposak", care costă 500.000 de lei. În schimb, viceprimarul Biro Rozalia, cea care a prezidat dezbaterea, nu a dorit să se pronunţe asupra majorării preţului la gigacalorie. "Avem două posibilităţi: fie această creştere o suportă bugetul local, fie cetăţenii. Chiar dacă ar suporta cetăţenii această majorare, tot am avea cele mai mici facturi la încălzire", a precizat Biro Rozalia, care a adăugat că încă se analizează cine va suporta majorarea. Dacă Primăria nu îşi va asuma această majorare, orădenii ar trebui să plătească 200 lei/gigacalorie. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi în sală s-au dovedit a fi, însă, asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, care, din cauza reducerilor bugetare, riscă să piardă această calitate. "Nu e vorba de bani. Dacă ne pierdem această calitate de asistent personal, prin desfacerea contractelor de muncă, rămânem complet descoperiţi. Nu mai avem plătite asigurările de sănătate şi nu mai avem vechime în muncă. Copiii aceştia nu pot rămâne fără asistenţi personali. Unele mămici au şi fost chemate la ASCO să li se spună că vor fi disponibilizate. Din câte am înţeles, primii vor fi pensionarii care au şi calitatea de asistenţi. Măsura se aplică din 1 martie a.c.", ne-a declarat Bacsadi Gabriela, preşedintele SOS Autism. Dacă în 2009 pentru salariile asistenţilor personali s-au alocat de la bugetul statului 12 milioane lei, acum s-au transferat doar 9 milioane de lei. Cum municipalitatea orădeană nu este dispusă să aloce niciun leu în acest sens, singura soluţie identificată este reducerea numărului de asistenţi personali. "În prezent avem 1.003 asistenţi personali şi 486 persoane cu handicap care primesc o indemnizaţie lunară de 510 lei. Făcând o analiză, banii alocaţi în acest an nu acoperă necesarul pentru toţi asistenţii şi pentru indemnizaţie. Am avut discuţii ca, în prima etapă, 561 de asistenţi personali care sunt şi pensionari, începând cu 1 martie a.c., să înceteze să mai fie angajaţii noştri. Am decis că asistenţii personali care sunt părinţii copiilor cu dizabilităţi, în total, 291 de persoane, nu vor fi disponibilizaţi", a declarat directorul executiv ASCO, Koncsek Zita.

Iata o descoperire interesanta!!!!!

Creierul nu face diferenta intre comunicarea verbala si cea prin gesturi



Mai mult, in [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
se activeaza aceeasi zona atunci cand creierul proceseaza vorbe sau
gesturi. Iar dupa cum au aratat oamenii de stiinta de la Scoala de
Medicina Universitara Hofstra, aceeasi regiune din creier se activeaza
si in cazul cimpanzeilor atunci cand comunica intre ei, ceea ce nu ne
face cu mult mai speciali, conform [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link].

In sprijinul acestei idei s-a realizat un studiu, in care a fost scanat
creierul mai multor persoane care urmareau, pe rand, imagini cu anumite
gesturi - comunicare nonverbala, si traducerea acestora in cuvinte.

Au fost amestecate si imagini fara sens sau franturi ineinteligibile de
cuvinte. Atat in cazul gesturilor, cat si in cel al cuvintelor, s-a
inregistrat activitate in aceeasi regiune din creier.

Cat
despre cimpanzei, in urma cu 10 ani s-a demonstrat ca ei au creierul
organizat indentic cu al omului, fiind practic pregatit pentru
comunicare verbala, fapt care nu s-a intamplat insa niciodata.

Pana acum se credea ca limbajul a evoluat independent de gesturi. Insa
actuala cercetare arata ca, in realitate, gesturile au fost bazele
limbajului.

O alta cercetare, de aceasta data realizata pe
chimpanzei, a aratat ca, la fel ca si oamenii, acestia au o preferinta
pentru folosirea mainii drepte. In cazul cimpanzeilor, preferinta iese
la iveala mai ales atunci cand primatele comunica. Din nou, aceeasi
regiune din creier este activata.

Recentele descoperiri sunt importante pentru ca ar putea duce la o mai buna intelegere a anumitor [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
precum autismul sau afazia - impsibilitatea partiala sau totala de a
intelege si a se exprima verbal a unei persoane - si la gasirea
eventualelor tratamente.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

STIRE TRISTA [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Germania: Un copil român a murit după ce i-au fost transplantate celule stem direct în creier


Cea mai importantă clinică de celule stem din Europa,Xcell-Center din
Düsseldorf, se află în mijlocul unui scadal de proporţii, după ce un
copil
român a murit în luna august în urma unui tratament, informează The
Telegraph. Un alt copil a fost la un pas de moarte din cauza unei
proceduri similare.

Copilului în vârstă de numai un an şi jumătate, fiul unor români
stabiliţi în Italia, i-au fost injectate celule stem direct în creier şi
a murit la scurt timp de la această procedură. Doctorul
Uta-Kristein Tamaschke , cel care a efectuat procedura, este cercetat penal şi nu mai lucrează în cadrul clinicii.

În luna mai, un alt copil a fost la un pas de moarte, după ce a fost
tratat în clinica germană. Băiatul în vârstă de zece ani din Afganistan a
fost supus unei proceduri similare, însă a fost operat de urgenţă şi
salvat. Familia băiatului a acţionat în judecată clinica Xcell-Center.

Foarte multe persoane cu boli incurabile apelează la serviciile clinicii
din Germania. Reprezentanţii instituţiei susţin că, prin transplantarea
celulelor stem, pot fi vindecate [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
precum Parkinson, autism, Alzheimer, [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
sau leziuni ale coloanei vertebrale. Un tratament complet la clinica
Xcell-Center din Düsseldorf costă între 12.000 şi 24.000 de euro.

Celulele stem posedă capacitatea de a se transforma în celule înalt
specializate, care mai departe pot forma orice tip de ţesut şi organ din
corp. Cercetatorii caută modalităţi de a creşte astfel de celule şi de a
dezvolta ţesuturi cu importanţă în tratamentul unor boli



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Stire draguta


Un pompier s-a deghizat in Spiderman pentru a salva un copil autist


Un pompier tailandez a fost nevoit sa se deghizeze in Spiderman
pentru a salva un baiat autist de opt ani care se catarase pe un pervaz.

Profesorii de la o scoala pentru copii cu nevoi speciale au alertat
autoritatile luni, dupa ce un copil autist, speriat ca trebuie sa intre
la ore, s-a asezat pe un pervaz de la etajul trei al cladirii si nu a
mai vrut sa intre inauntru.

Profesorii au incercat in zadar sa-l
convinga pe baiat sa intre in clasa, pana cand mama lui a mentionat ca
el il adora pe Spiderman.

Pompierul Sonchai Yoosabai nu a stat mult pe ganduri si a venit cu o abordare ingenioasa: s-a imbracat in supererou.

"Pompierul a fugit la statie si a gasit un costum de Spiderman. Baiatul
a fugit imediat in bratele sale cu zambetul pe fata", a spus politistul
Virat Boonsadao, citat de [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link].

"I-am spus 'Spiderman este aici pentru a te salva, niciun monstru nu te
va ataca, mergi incet inspre mine pentru ca, daca alergi, poate deveni
periculos'", a povestit pompierul.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Acum cateva minute am primit acest mail.
Nu am apucat sa-l citesc inca.
Vi-l trimit si voua.
O zi placuta!


Inauntrul si in afara autismului - povestea lui Ros Blackburn




Multi dintre noi ne intrebam adesea ce simte, cum percepe lumea o persoana diagnosticata cu TSA. Va propun sa facem impreuna o scurta incursiune in acest univers fascinant, citind tulburatoarele marturisiri ale lui Ros Blackburn.




Se pare ca inca de la varsta de trei luni eram inchisa in mine, izolata si in permanenta cufundata intr-o lume numai a mea. La sase luni mi s-a pus diagnosticul de surditate acuta, tulburare care mai tarziu s-a dovedit a nu fi nici pe departe cea corecta. In cele din urma, la varsta de un an am fost diagnosticata cu autism sever, dar cu o capacitate intelectuala medie. In momentul de fata, la 31 de ani, sunt considerata o persoana cu autism "high functioning” - normala din punct de vedere functional/inalt functionala, desi tind sa cred ca multe arii ale conditiei mele autiste au ramas foarte severe, în timp ce altele au disparut in totalitate. Am un profil extrem de neregulat al punctelor tari si slabe, unde adesea punctele tari mascheaza adevaratele dificultati. Pe scurt, simt ca, in multe feluri, abilitatea mea se dovedeste adesea a fi cea mai mare dizabilitate a mea, in special in ceea ce priveste obtinerea ajutorului si al sprijinului de care am disperata nevoie mai ales acum cand parintii mei au imbatranit.

In continuare, as dori sa discut pe marginea catorva practici care cred ca au jucat un rol semnificativ in progresul meu de la stadiul copilului suferind de autism sever pana la stadiul adultului "high functioning’", desi inca autist. As dori sa va impartasesc cateva din rationamentele mele din spatele a ceea ce poate parea un comportament total irational - cu alte cuvinte sa discut “de ce fac ceea ce fac” si as vrea sa termin subliniind cateva din modalitatile extrem de practice in care pot fi ajutata si sprijinita in ziua de azi in calitatea de adult capabil cu autism (domeniu in care simt ca lipseste ceva in momentul de fata).



Intrebare: Cum a ajuns un copil cu autism sever sa devina un adult cu autism inalt functional?



Sunt cateva motive care explica de ce am reusit atat de bine. Unul dintre ele este interventia timpurie - am fost “prinsa” la o varsta foarte frageda. Din anumite puncte de vedere, autismul este un obicei minunat si comod si cu cat esti lasat mai mult sa te acomodezi cu felul tau de a fi, cu atat este mai greu sa te scoata cineva din aceasta stare. Alt motiv este faptul ca am avut niste parinti unici in felul lor. Am avut o mama care a fost in stare, in multe feluri, sa renunte la cateva din emotiile si instinctele sale naturale de parinte. A fost capabila sa fie “bau-bau” pentru copilul ei si, de fapt, sa fie cauza suferintei copilului sau. Fireste ca atunci uram acest lucru, dar acum nu stiu cum sa le multumesc mai mult alor mei pentru ce au facut. Acum sunt capabila sa traiesc pe picioarele mele (fara a fi insa independenta) in micul meu apartament. Este cea mai inalta treapta pe care o pot atinge.

Educatia scolara a fost, de asemenea, un factor de contributie majora la progresul meu. Parintii mei au fost sfatuiti sa ma duca la o scoala speciala intrucat aveam un vocabular foarte limitat si un comportament foarte problematic (ca sa o spun frumos). Ei au actionat impotriva acestui sfat si au fost de parere ca nevoile mele scolare ar fi mai degraba satisfacute intr-un cadru obisnuit. Au sperat si ca as putea invata atat pe plan comportamental, cat si pe plan social, mai degraba privindu-i pe cei din jur, decat sa mai invat niste “smecherii ale maiestriei autismului”. Atat scoala primara, cat si cea gimnaziala, erau foarte mici si de moda veche. Clasa era linistita si ordonata, fiecare copil avea propriul sau pupitru si nu mese comune. Materialele educationale erau puse deoparte si nu risipite prin sala. Chiar si decorul era in culori pastelate si simple, nu foarte stralucitoare si supra-stimulante. Din multe puncte de vedere, era un cadru mult mai potrivit pentru a face un copil cu autism neatent sa se concentreze, mult mai adecvat decat scenariul modern “hai sã invatam distrandu-ne” cu care suntem bombardati in ziua de azi.

Probabil ca cea mai importanta si mai buna explicatie a faptului ca am reusit atat de bine este ca niciodata nu s-au inventat scuze pentru autism.

A inventa scuze pentru autism este atat de lipsit de sens, atat de daunator si, mai mult, conduce la pierderea atator posibilitati de invatare. Inclin sa spun: “Niciodata sa nu inventezi scuze pentru autism, ci incearca sa ajuti persoanele cu autism sa depaseasca problemele cauzate de aceasta tulburare”. Persoanele cu autism nu pot invata prin generalizare sau invatand reguli si aplicandu-le apoi in diferite situatii. Ele au nevoie sa invete reguli foarte specifice pe care sa le aplice in situatii foarte specifice. Desi interpretarea de roluri este un instrument foarte valoros, nimic nu poate concura cu scenariul real, asa ca folositi-l pentru a invata persoana cu autism modul corect, urmand mai degraba calea reala decat calea modificata artificial sau cea “prietenoasa”. A trebuit sa invat totul, incepand de la felul in care trebuie sa te comporti la masa, pana la faptul ca nu trebuie sa te dezbraci in public, la cum sa te comporti in vizita, cum sa saluti oamenii corect si asa mai departe. Am gresit in numeroase cazuri. Nu poti sa nu faci si greseli. Asta inseamna sa fii autist, dar nu este o scuza. Daca vreau sa traiesc si sa ma descurc in lumea reala, va trebui sa invat si sa respect conventiile lumii inconjuratoare, indiferent daca le inteleg sau nu. Poate parea destul de dur si de nedrept in ochii unei persoane cu autism, dar realitatea este dura si destul de des nedreapta. Cu siguranta este cu atat mai nedreapta daca parintii, profesorii, asistentii sociali, etc., nu pregatesc pesoanele ce sufera de autism sa dea piept cu realitatea, ci ii protejeaza de aceasta.

In fine, as vrea sa luati in considerare modul in care invatati, ce va motiveaza sa invatati intr-un mod corect ceva. Din dorinta de a-i multumi pe ceilalti sau de a va integra in societate, de a va salva de jena de a face ceva gresit, de a nu atrage atentia asupra dumneavoastra sau poate vreti chiar sa obtineti aprobarea cuiva? Daca sunteti o persoana cu autism, ceilalti pot avea prea putina relevanta. O afirmatie de genul “Daca esti fetita cuminte, mamica si taticul vor fi fericiti” este o totala pierdere de timp pentru mine, nu puteam fi ingrijorata ca mama e fericita, trista sau indiferenta. Nu sunt stanjenita sau constienta si deseori nu imi dau seama deloc de efectele pe care actiunile sau cuvintele mele le-ar putea avea asupra altor persoane. In cazul meu, a fost nevoie ca parintii mei sa gaseasca alte metode prin care sa ma motiveze sa invat, metode care intr-adevar au avut impact asupra mea, cum ar fi sa imi interzica obsesia mea preferata sau sa-mi confiste anumite jucarii sau obiecte care imi cereau un anumit confort, fie ca intelegeam motivele sau nu. Acest tratament a avut in mod evident un efect asupra mea si a introdus elementul alegerii pe care il puteam controla daca doream.



Intrebare: De ce fac ceea ce fac? Cu alte cuvinte, de ce imi scutur degetele in fata ochilor, dau din maini, ma ranesc, insist asupra ordinii si a ritualurilor si dezvolt comportamente obsesive?



Inca o data, sunt multe motive pentru o multime de lucruri. Pentru mine lumea de afara este o masa tulburatoare si confuza de privelisti si sunete. Este total derutanta si de neinteles. Incercati sa va uitati la un serial de televiziune fara nici un pic de sunet. Actiunile personajelor devin imediat bruste si imprevizibile intrucat sensul din spatele lor nu mai este clar. In fiecare minut petrecut in afara casei sunt bombardatã de aceasta agresiune . Ca sa fac o analogie, sa ne imaginam un scenariu in care mergeti pe strada si dintr-o carciuma se revarsa o masa de oameni foarte beti si zgomotosi. Din cauza betiei, comportamentul lor nu mai este rational si, prin urmare, nu mai este previzibil. Devii nelinistit deoarece nu stii ce pot face in continuare sau cum vor reactiona. Te simti amenintat de situatie deoarece este imprevizibila si nu o mai poti controla. Iata cum mi se infatiseaza mie lumea in majoritatea timpului. Sunt incapabila sa ghicesc comportamentul oamenilor sau intentiile pe care le au si astfel nu sunt in stare sa prevad actiunile lor. Majoritatea timpului acest lucru se dovedeste a fi foarte amenintator si inspaimantator.

Iata de ce am dezvoltat diverse strategii pentru a face fata situatiilor. Pentru a-mi distrage atentia sau pentru a ma delimita de ce este “acolo afara” , imi scutur degetele in fata ochilor. Atentia imi este atrasa de degete si nu de ceea ce se intampla dincolo de ele. Imi pot indrepta atentia spre ce-mi este aproape si ce este previzibil si controlat de mine, si nu spre ceea ce este departe de casa, imprevizibil si prin urmare amenintator. Uneori “dincolo” este atat de penetrant, incat simpla scuturare a degetelor nu constituie o distragere suficient de puternica prin ea insasi, asa incat pot folosi obiecte cum ar fi o foaie de hartie pe care sa o scutur sau o jucarie senzoriala umpluta cu apa, de exemplu. Acest lucru mareste in mod evident nivelul de distragere si implicit, si gradul de delimitare.

Uneori nici unul din aceste lucruri nu este suficient si sunt obligata sa apelez la auto-vatamare. De obicei, imi zgarii suprafete mari de piele de pe antebrat sau uneori de pe coapse si tibie. Durerea este atat de intensa, incat sunt total incapabila sa-mi centrez atentia pe altceva din jurul meu. Intreaga mea atentie este indreptata catre mine, “eu in mine”, asa cum spun eu. Acea durere este atat de puternica, incat nimic altceva nu mai poate patrunde pana la mine. Mai este un motiv pentru care fac acest lucru. Imi reda controlul total asupra situatiei. Nu mai este ceva din “afarã” care patrunde si care ma “raneste”, ci eu ma ranesc pe mine. Daca infig unghiile mai tare si mai adanc, va durea mai tare; daca ma opresc, va durea mai putin. Acest lucru a inspirat probabil afirmatia “Dar autistii nu simt durerea”. Ba da, o simtim. Raspundem insa la durere putin mai diferit decat o fac cei care nu sufera de autism. Ce se intampla in mod obisnuit cand un copil cade in mijlocul strazii cand merge la cumparaturi cu mama lui? Copilul isi juleste genunchii si plange tare. Ce se intampla in momentul urmator? Mama lasa din brate sacosele, se grabeste la odor, il ridica, il saruta si il freaca pe locul dureros. Daca nu iti place contactul fizic, daca nu iti place ca mama ta sa tabare pe tine, taci din gura. Daca eu cad pe strada, nu scot un sunet. Daca sunt suficient de rapida, ma ridic si alerg sa o prind pe mama din urma inainte ca ea sa isi dea seama ce s-a intamplat. E adevarat, rana plina de praf ma doare de innebunesc, dar nu am nevoie sa fiu ranita inca o data de giugiuleala mamei mele. De ce imi musc mainile? Obisnuiam sa imi musc mainile inainte sa plecam undeva. De ce? Pai ce se intampla? Mama spunea: “Nu iti mai musca mana, draga!” si imi indeparta mana de la gura. Eu faceam din nou acelasi lucru. Mama repeta: “Nu iti mai musca mana, draga!” si o impingea la o parte. Desi nu imi placea ca mama sa stea in fata mea si desi detestam in mod absolut contactul fizic cu ea in momentul in care imi impingea mana, cel putin stiam ce se va intampla in momentul imediat urmator. Actiunile ei erau, prin urmare, previzibile si mai putin amenintatoare. In timp ce ma oprea din muscatul mainii, nu putea incerca sa imi puna pantofii si sosetele in picioare sau jacheta, ori sa ma ingramadeasca in spatele masinii pentru a ma purta pe drumul necunoscut al magazinelor (mama a refuzat sa ma duca la magazine pe acelasi drum intrucat stia ca acest lucru ar duce la alte probleme mai tarziu). Daca eu initiez o actiune, aceasta este “controlata de mine” si, prin urmare, previzibila. Daca cineva ar sparge un balon in spatele tau, sunetul neasteptat te-ar face sa sari in sus. Daca, totusi, tu il spargi in mod deliberat, esti pregatit pentru zgomot si nu te sperii.

Un alt motiv pentru care fac ceea ce fac, este pentru a obtine de la ceilalti o reactie la care ma astept, cum ar fi sa pun o intrebare pentru a auzi un anumit cuvant sau fraza in raspuns si sa joc din nou un scenariu care sa ii implice pe ceilalti, pe care l-am experimentat de multe ori inainte. Acest lucru poate fi de multe ori amuzant sau poate fi facut pentru a intarzia sau a evita o problema mai putin placuta sau mai putin previzibila. Am aflat ca daca, atunci cand dai ceva cuiva, iei obiectul respectiv in maini foarte, foarte usor si il pasezi intr-un mod foarte gentil, acea persoana il va lua de la tine foarte usor. Daca impingi ceva cuiva intr-un mod agresiv, de cele mai multe ori persoana respectiva ti-l va smulge din maini la modul agresiv. Poti, de asemenea, sa-i necajesti si sa-i faci sa isi miste spasmodic mana daca oferi incontinuu ceva cuiva si apoi retragi acel obiect de indata ce ei dau sa il apuce.

Imi placea la nebunie sa-mi alerg sora prin gradina cu tepi de trandafiri. Luam un tep intre degete si apoi o fugaream cu el. Stiam ca asta o va face sa tipe, sa alerge ca o isterica, urland si fluturandu-si bratele in aer. Se ducea la usa din spate a casei pe care o deschidea atat de violent in graba ei sa scape, incat o izbea de o scotea din balamale si apoi o trantea de perete. Acest lucru il infuria pe tatal meu, care o certa. Atata vreme cat tipa la ea, nu putea tipa la mine si atata timp cat era ocupat cu ea, insemna ca atentia lui era in alta parte, astfel ca puteam sa ma urc pe gardul de nuiele de pe zidul din spatele casei si pana pe acoperisul sopronului din gradina, alta zona care imi era interzisa si pentru care eram mereu pedepsita. Mama aparea atunci la fereastra de la etaj sa vada ce e cu tot zgomotul acela. Trei membri ai familiei faceau exact ce stiam ca vor face. Mama ii spunea atunci surorii mele:“Nu mai reactiona asa, face asta special, doar ca sa iti vada reactia”. Sora mea era asa de buna, incat obisnuia sa o asculte pe mama si sa stea nemiscata. Ma bucuram atunci si de senzatia tepilor de trandafiri care patrundeau in carnea ei. Acum stiu de ce atunci nu ne intelegeam deloc bine !

Un lucru care imi place foarte mult este sa animez obiectele neinsufletite. Acasa aveam o pana lunga de pasare. Imi placea la nebunie sa iau pana aceea si, de la distanta, sa ating usor pe cineva, sa spunem pe gat. Imi placea sa ii vad cum se chircesc si cum apoi mana lor se indreapta spre gat ca sa se scarpine si asa mai departe. Niciodata nu am putut sa fac aceasta distractie sa dureze prea mult, deoarece incepeam sa tip si sa dau din maini de emotie. Imi mai placea, de asemenea, sa fac o cutie de carton sa trepideze punand un porcusor de Guineea in ea. Alt motiv pentru care fac ceea ce fac, este pentru propriul meu amuzament. Ma necajesc pe mine insami, lucru care ma tulbura. Am o jucarie curbata care, atunci cand o pui pe masa, scoate un sunet incantator de gol. Ma tachinez si ma stimulez ore in sir punand jucaria jos si apoi oprindu-ma. Imi creez acelasi soi de senzatie scuturandu-mi degetele in laterala fetei, in afara centrului vizual, sau uitandu-ma la ceva cu coltul ochiului, in loc sa il privesc direct. Daca ceva este placut de privit, imi face o enorma placere sa ma duc sa ma uit la acel lucru dar, de fapt, sa nu imi permit sa il privesc. Imi place foarte mult sentimentul de emotie si anticipare. Ritualul si rutina creeaza imediat o ordine in haos. Devine familiar si, prin urmare, reconfortant, si ofera premizele relationarii. ("Autism conexiuni" nr.1)

Radu, copilul din două lumi


Radu Alexandrescu are 14 ani şi a fost diagnosticat la 5 ani cu autism
înalt funcţional. Este un elev eminent, are un dosar plin cu diplome de
la toate concursurile şi olimpiadele care s-au ţinut de când a început
şcoala. A ratat doar Olimpiada de Religie, pentru că s-a suprapus cu
Concursul de Evaluare Europeană la Matematică. Este foarte atent la ore
şi, după cum spune chiar el, "eu nu învăţ, înţeleg".


De obicei nu-şi ia notiţe. Chiar dacă şi-ar lua, n-ar înţelege o iotă,
pentru că are un scris indescifrabil. De aceea, profesoarele şi
directoarea şcolii au sfătuit-o pe mama lui, Grazziela, să facă o cerere
la inspectorat, căreia să-i ataşeze şi diagnosticul de sindrom
Asperger, prin care să ceară susţinerea tezelor unice în condiţii
speciale. Aşa a obţinut un profesor căruia el i-a dictat răspunsurile,
iar examenul a fost trecut cu brio.


"NU TREBUIE SĂ ÎNVĂŢ, CI SĂ ÎNŢELEG"
Pe
de altă parte, însă, Radu nu poate sta la şcoală decât dacă este
însoţit de doamna Mihai, o persoană în vârstă, care-şi are locul pe un
scaun în holul şcolii încă de când era el în clasa I. Pentru că, de
fapt, "nu e şcoală, e gălăgie. Copiii sunt răi, urlă, ţipă, se bucură
când unuia şi altuia i se-ntâmplă ceva rău, se pârăsc... E periculos la
şcoală, iar eu nu sunt în siguranţă acolo", explică Radu. "

Anul
trecut, colegii lui l-au tăvălit, i-au rupt caietele, l-au filmat cu
telefonul mobil... Iar el a stat pur şi simplu, nici măcar nu a încercat
să se apere. Spune că-i împotriva regulamentului şcolii", povesteşte
Grazziela Alexandrescu.

Mama e mâhnită, dar şi mândră de
atitudinea băiatului ei. Radu a surprins comportamentul copiilor la
şcoală şi în câteva prezentări în power-point. "Şcoala este un loc în
care învăţăm lucruri noi. Bune şi rele. În pauze învăţăm lucrurile noi -
rele: să înjurăm, să ne supărăm... Oare aşa funcţionează această lume?
Vă rugăm! Vă rugăm! Opriţi-vă!". E parte din textul unui filmuleţ pe
nume "Şcoala". La fel au fost concepute "Catastrofa comportamentală",
"Poluarea auditivă", "Omul" şi "Câteva întâmplări".

Radu
povesteşte cum ar face el şcoala, dacă ar putea: "În primul rând, aş
renunţa la clase. N-aş mai face clasa I, clasa a II-a... Ci, dacă ai
terminat lecţia asta, treci la următoarea. Acum nu e acelaşi lucru. Nu!
Pentru că eu, chiar dacă nu înţeleg, sunt obligat să merg în clasa
următoare. Apoi, aş scoate programa şi caietele de notiţe. Nu scriu, nu
înre­gistrez, pentru că nu trebuie să învăţ. Trebuie să înţeleg! Cine nu
înţelege rămâne la nivelul ăla. Poate înţelege altă materie şi atunci
avansează pe cealaltă materie până unde poate. Şi aş scoate tema. Tema e
ceva cam fără rost, pentru că, dacă eu pot să fac tema, înseamnă că am
înţeles lecţia, dacă eu nu pot să fac tema, n-am înţeles nimic".
PRIMELE CUVINTE: "DIVIDENDE" ŞI "CALORIFER"
Radu
nici acasă nu poate sta singur. Mai ales pe mama lui trebuie să o ştie
aproape, drept pentru care Grazziela nu poate pleca nicăieri. "Cred că
ar fi trebuit să mă obişnuiesc până acum şi să învăţ să accept, dar nu
pot. Ce va face când eu nu voi mai putea sau nu voi mai fi?", se
întreabă, cu un soi de deznădejde, femeia. "Îl iubesc enorm, dar sunt un
fel de extensie a lui şi mi-e teamă că nu o să mă pot adapta în
continuare."

Radu face origami - mi-a făcut şi mie o casetuţă şi
un cocor ce dă din aripi -, transformând hârtia în fel şi chip.
Construieşte oraşe pe calculator şi explică cu lux de amănunte ce
trebuie făcut pentru reducerea poluării, a şomajului şi a
infracţionalităţii, dând dovadă de reale talente de edil, însă nu se
îmbracă singur, "că n-are butoane". Nu merge singur la toaletă, nu dă
drumul la apă... în general, tot ceea ce ţine de satisfacerea nevoilor
primare pentru el reprezintă o barieră de netrecut.

A început să
vorbească pe la 1 an, iar primele cuvinte nu au fost nici ma-ma, nici
ta-ta, nici pa-pa, ci "dividende" şi "calorifer". Mai apoi, când
cuvintele s-au înmulţit, a început să dezvolte o poveste cu o planetă -
Doror, şi o altă mamă - Manatina. Mi-a spus-o şi mie şi a insistat că nu
e o "poveste", ci ceva cât se poate de real.


"NU VREAU SĂ TRĂIESC, VREAU SĂ FIU"
"Eu
sunt parţial de pe altă planetă", a început el. "Eu sunt jumătate de pe
lumea asta care se vede şi jumătate din aceeaşi lume, din viitor. Sunt
unul, dar sunt în două locuri în acelaşi timp, pentru că acele două
locuri se suprapun. Oamenii s-au mutat de pe Pământ pe o altă pla­netă,
iar planeta aceea se numeşte Doror. Eu sunt deci din viitor şi am fost
de fapt un accident. La naşterea mea, spaţiul s-a pliat, iar eu am
devenit punctul de legătură între cele două lumi. Mama mea de pe Doror e
Manatina."

Manatina este o prezenţă zilnică în viaţa lui Radu
şi a familiei lui. De multe ori, Grazziela îi spune ceva, Manatina nu e
de acord, şi atunci Radu nu face. "Acolo, oamenii se nasc fericiţi",
continuă el, "există şi nişte roboţi care sunt foarte asemănători cu
oamenii de-acum. Diferenţa între un robot şi un om este că un robot
trăieşte, iar un om este. Mama mea m-a întrebat o dată dacă mie mi-e
frică să trăiesc.

Da, mi-e frică să trăiesc. Eu vreau să fiu.
Voi mă obligaţi să trăiesc, iar eu vreau să fiu. Oamenii nu sunt
obligaţi să trăiască în acea lume. O lume în care oamenii sunt obligaţi
să trăiască nu-i o lume bună. Aici te obligă lumea din jur... e un cerc
vicios. Eu trăiesc pentru că el trăieşte, el trăieşte pentru că tatăl
lui a trăit. Eu nu spun că sunt obligaţi să trăiască pentru că nu vor să
moară.

Nu în sensul acesta vorbim, opusul lui a trăi este a fi.
în sensul fizic, eu trăiesc şi aici şi acolo, dar în sensul metafizic
aici trăiesc, acolo sunt. Acolo nu mă îmbracă nimic, hainele se creează
pe mine, eu pot să văd ce e în acel dulap fără să-l deschid. Acolo, dacă
vrei să ajungi dintr-un loc în altul, te transmiţi.
Acolo nu exişti
fizic. Acolo nu trebuie să te adaptezi, pentru că n-ai la ce să te
adaptezi. Acolo, fiecare depinde de restul lumii, dar restul lumii nu
depinde de fiecare."
"O DE LA ORBITĂ"
"Asta
am început să auzim de când avea el 2 ani şi puţin. În poveste apăreau
şi cuvinte în engleză, dar de unde ştia el cuvinte în engleză la 2
ani... nu ştiu", ridică din umeri Grazziela. "Tot pe la 2 ani a început
să-şi creeze balansul ăsta (Radu are o permanentă mişcare a capului,
spune că este datorată faptului că se află simultan în cele două lumi -
n.r.).

La început am crezut că e un tic, am fost cu el la
psihiatru şi mi-a dat nişte pastiluţe, în nici un caz nu a pomenit ceva
de autism. După ceva vreme l-am operat de strabism şi medicul care l-a
operat mi-a sugerat să merg cu el la neuropsihiatru, bănuia că e un tic
care i s-a format din cauza vederii slabe. Am ajuns la Bucureşti, la un
neuropsihiatru care, după ce l-a evaluat un an, i-a pus diagnosticul de
autism.

În afară de balansul ăsta, am mai observat la el ceva:
se împotrivea la orice chestie nouă pe care trebuia să o facă. De
exemplu, a fost imposibil să-l învăţ să facă la WC şi tot au fost
diverse ciudăţenii în comportamentul lui care m-au făcut să mă gândesc
că e ceva serios cu el. A mers la grădiniţă de la 4 ani, nu comunica cu
copiii deloc, dar educatoarea îl aprecia. Şi-a dat seama că e un copil
foarte isteţ. Dar nu se îmbrăca, nu se încălţa, nu mergea singur la
toaletă...

După ce a terminat grădiniţa, cu diagnosticul de
sindrom Asperger l-am înscris la şcoală. Un supermedic mi-a spus atunci
să încerc să obţin pentru Radu un program educaţional individualizat.
L-am întrebat ce-nseamnă program educaţional individualizat şi el mi-a
răspuns: «Adică să le dai bani». Aşa s-a gândit el - că eu îi mituiesc
pe profesori, ei vor închide ochii şi aşa Radu va termina şcoala. Şi m-a
dezgustat chestia asta.

L-am înscris la o şcoală normală.
Învăţătoarea la care a fost repartizat atunci mi-a spus să-l duc la o
şcoală specială, că asta-i o şcoală de elită, iar el nu-i un copil
normal... Că-şi scoate certificat medical, că ea nu mai poate cu
copilul ăsta. Şi s-a făcut atunci o şedinţă cu învăţătoarele: care vrea
să-l ia la ea în clasă. Atunci, doamna Stoicoci - o învăţătoare
extraordinară - a zis că-l ia ea. După prima zi, învăţătoarea mi-a spus
că a rămas uimită. I-a pus pe toţi copiii să dea exemple de cuvinte cu
litera "o" şi Radu ridică mâna şi zice: "Orbită". L-a întrebat: «Ce e
orbita?» şi el răspunde: «Păi, este traiectoria pe care se învârt
planetele în jurul Soarelui şi sateliţii în jurul planetelor». Bine, el
de mic se uita doar prin reviste cu secţiuni prin motoare şi pe
Discovery. Înnebunea când îi citeam seara poveşti. Dar, dincolo de
faptul că e un copil supradotat, am impresia că e strivit între două
lumi."


GENIALUL CU CERTIFICAT DE HANDICAP
În
timp, au rămas doar cu diagnosticul, pentru că nimeni nu le-a dat nici o
soluţie. Grazziela a fost la neuropsihiatri care de care mai celebri.
"Oameni care profită de pe urma suferinţei oamenilor", i-a descris ea.
Pare deja să se fi împăcat cu ideea că "cea mai mare afacere este
psihiatria pediatrică. Ei ştiu că eşti în stare să dai tot ce ai, dar ei
nu-ţi dau nici o soluţie şi nici nu îţi spun că nu ştiu, că nu se
pricep.

Am fost şi la o sumedenie de psiho­logi care, după
câteva şedinţe cu Radu, plecau cu cozile între picioare spunând că nu
ştiu ce să-i facă şi cum să-l ia. E şi foarte greu, când copilul are
mintea ceva mai ascuţită decât terapeutul. Odată, unul a încercat să-l
convingă să se tundă spunându-i că părul îi consumă prea multă energie
din corp, la care copilul, nonşalant, i-a răspuns: «Dar fetele cum pot
avea părul lung fără probleme?»".

Căutând disperată soluţii,
Grazziela a dat şi de medici care i-au spus că n-are nimic copilul, e
doar răsfăţat. Şi cât n-ar fi dat ea să fie aşa. "Mi-aş fi dorit să fie
mediu ca inteligenţă, dar să se descurce singur. Am cheltuit o avere
numai pe păreri, nimeni nu mi-a dat niciodată nici o soluţie. Am o casă
la Câmpina şi aş fi în stare să o donez unei fundaţii care să facă ceva
pentru copiii ăştia. Trebuie să existe şi pentru cei ca el o soluţie.
Măcar să se folosească de mintea lui... Însă eu, din contră, trebuie
să-i scot certificat de handicap."

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Desi nu are legatura cu ...autismul...azi mi-a atras atentia o stire-articol in ziar care, are legatura cu recentele evenimente din Japonia .


"M-AM ENERVAT!" Revolta unei doctorande românce din Japonia:
"AICI NIMENI NU S-A BĂTUT PE ZAHĂR". Scrisoarea-manifest a Ceciliei Manoliu

Vineri seara, un mail pe adresa redacţiei gândul.

Scrisoarea electronică suna
aşa:

"m-am enervat cand m-am uitat la televiziunile din ţară: Japonia iad nuclear

1. universitatea m-a intrebat ce fac, ambasada nu

2. japonezii m-au intrebat ce fac, ambasada nu

3. Administratorul blocului a venit imdeiat dupa
cutremur sa vada ce face blocul, nu casa lui. Nu m-a lasat in strada si mi-a dat un nou apartament in aceeasi zi

4. Ai nostri se bat pe zahar fara cutremur. aici dupa
cutremur, tsunami si centrala nucleara avariata nu se bate nimeni pe nimic

5. Romanii cauta iod sa se vindece de presupuse radiatii, japonezii se duc la munca

6.Miercuri scolile erau deschise

7.Romanii dezbat daca luna o sa ne cada în cap ,japonezii caută supravietuitori de 7 zile in continuu si la adaposturile pentru refugiatii din zonele afectate au anuntat ca au mai multi voluntari decat e nevoie
Ce iad in Japonia asta[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]"


Ziarul Gandul

Super-tare.
Totul tine de educatie,dar mai mult decat ne invata parintii,conteaza cat de mult ne autoeducam noi insine.Noi,romanii,mai avem multe de invatat,dar suntem prea egoisti,avem un orgoliu ce nu-si are rostul.
Chiar ieri m-a uimit o colega de-a mea(are cam 45 de ani),patronul nostru este francez si mi-a zis ca ea n-o sa-l salute niciodata chiar daca el este patron,ca el trebuie s-o salute pe ea caci el e strain in tara noastra.Sincer,nu-i inteleg logica..
Oricum,patronul e dragut,ne saluta pe toti,nu-i cu nasul pe sus,asa cum e colega,desi diferenta de functie e mare.

ceva interesant [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Pierderile de timp..cum sunt denumite sunt forme de epilepsie...puteti intreba medicii ( care sunt ok) neuro...Acum e o moda sa fie lumea suspectata de autism??
Habar nu au ce se sa "mananca "treaba si hop e suspect de autism........
of in ce tara traim.............pina cand o sa fim niste ignoranti??? [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

...........ma refeream la acel articol cu inaltul demintar suspectat de "autism"

vezi, iulia, termenul de "autist" a devenit, pentru jurnalisti, oameni politici, un fel de jignire (ca sa nu zic "injuratura") mai "elitista", in loc de "handicapatule!!!!" S-a tot vorbit de autism, unora le-a placut cum suna (si atat) si il folosesc tot mai des, din pacate nu in scopul de a ajuta fizic, psihic, moral, financiar persoanele care se confrunta in general cu asta. Va dati seama ce-ar fi daca s-ar inventa un sistem tip "trafic pe internet", pentru fiecare folosire inadecvata a termenului sa fie virat un euro pentru terapia celor ce au nevoie.... N-ar mai fi niciun demnitar "autist"....

Cam asta vroiam sa spun.....e jale...de poporul asta si tara asta!
...de aceea Nu cred ca ROMANIA e GRADINA MAICII DOMNULUI , pe bune...asa cum spun unii oameni (religiosi dar Nu credinciosi!!)

"gradina Maicii Domnului" este in sufletul omului....putem fi oriunde pe acest pamant, putem fi in orice situatie, de calamitate, de razboi,de boala etc si totusi noi acolo in suflet personal avem nadejde si vedem "gradina" ...adica ocrotirea Maicii Domnului....depinde de credinta omului, depinde cum vede fiecare ce semnificatie are "gradina Maicii Domnului"... daca "o vede" daca "nu o vede"...unii oameni doresc acolo in adancul sufletului lor si se roaga sa fie ca ocrotire ptr toti, nu numai personal dar stim prea bine ca totul e lasat cu liber albitru de a crede sau a nu crede ca exista Dumnezeu...

Articol despre copilul MANUELEI HARABOR [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Citeşte povestea lui Andrei, un adolescent de 18 ani, spusă chiar de mama lui

„Într-un fel, am avut destul de marenoroc pentru că evoluţia lui Andrei a fost bună. Acum nu vreau să-l mânii pe Dumnezeu şi să aştept să-mi fie copilul absolvent de Cambridge,atât cât a câştigat e bine. Acum mă confrunt cu probleme noi pentru că
el este adolescent şi cred că, dacă nu ar fi gândirea pozitivă care să mă susţină, cred că m-aş prăbuşi”, spune Manuela Hărăbor, actriţă şi mama lui Andrei, unul dintre cei 30.000 de români diagnosticaţi cu autism.

Lui Andrei Hărăbor i s-a pus diagnosticul de autism când avea 3 ani.
Mama lui a primit cu uimire verdictul medical: „În perioada aceea nu prea se ştiau foarte multe despre autism. În mare,se ştia cam ce vedem noi în filmul «Rainman».
O singură doctoriţă de la Spitalul Elias mi-a spus că ar putea
fi afectat de autism şi mi-a fost foarte greu să cred pentru că ce
ştiam eu despre autism nu se regăsea absolut deloc la Andrei. Ce-i drept, nu vorbea, dar comunica non-verbal, avea contact vizual.”


Timp de doi ani, Manuela Hărăbor a cerut păreri medicale de la mai mulţi specialişti. De la fiecare dintre ei primea acelaşirăspuns.
Astfel a ajuns la centrul de zi Titan, unde Andrei a făcut achiziţii
importante de limbaj şi comportament. „A beneficiat de un fel de terapie ABA. Cu deosebirea că nu exista un singur terapeut pentru fiecare copil. Oricum, cred că, pe vremea aceea, nu erau mai mult de 5 - 6 copii în centru.
Andrei a făcut progrese fantastice într-un timp foarte scurt. În cinci săptămâni, a început să vorbească şi a început să lege fraze. Nu au fostdoar două cuvinte sau propoziţii din două cuvinte. Ţin minte că am plecat din ţară pentru câteva săptămâni la New York şi când m-am întors m-a aşteptat la aeroport şi mi-a spus «Bine ai venit acasă, mami!»."

Până în '98, într-un singur an, Andrei a făcut progrese, recuperând aproape doi ani. A învăţat să se îmbrace singur, să-şi încheie nasturii,să mănânce. Apoi, mamă şi fiu, împreună s-au mutat în Statele Unite, la Miami, „sperând ca acolo va fi mai bine”. Acolo Andrei a învăţat mult să comunice: „A învăţat comunicarea dincolo de o limbă, îşi aminteşte Manuela Hărăbor. Nici nu pot să îmi dau seama cum a fost posibil. Nu avea nici un fel de piedică în a se înţelege cu cineva sau a înţelege ce
i se cere la şcoală. Tot atunci, a început să lege şi primele cuvinte
în engleză şi să înveţe să lucreze puţin pe calculator. A pierdut însă mult pe socializare pentru că cei 6 colegi ai lui erau la un nivel mult mai scăzut.”

După doi ani de America, cei doi s-au întors în ţară. Aici actriţa şi-a înscris fiul la o şcoală specială, unde Andrei învaţă şi acum. „A învăţat rigorile şcolii, deşi se spune că copiii autişti nu se
conformează legilor societăţii. El a învăţat, totuşi, că şcoala e
şcoală, că cei mici merg la şcoală, iar părinţii la servici, să câştige bani.”
Andrei este acum adolescent şi se confruntă cu problemele tipice: „E perioada schimbărilor hormonale şi trece printr-o perioadă de negativism. Cam totul este cu «nu» în faţă, fie că e din joacă sau din glumă. Nu pot să-l conduc aşa cum era când era mititel. Ceea ce este şi normal. Cu toate că mi-e greu să accept, mă bucur că are însă discernământ”, spune mama tânărului.
Altfel, Andrei face puzzle-uri de peste 200 de piese pentru că are
multă răbdare. Îi place mult să-şi petreacă timpul liber în natură, unde caută melci, pe care îi observă apoi cu lupa. „Îi place să meargă în vizită cu mine, îi place să iasă, să ne plimbăm. Deci, iarăşi un lucru care e puţin atipic sindromului autist. Andrei acceptă lucruri diferite în fiecare zi şi chiar le cere.”
Manuela Hărăbor consideră că a avut, „într-un fel, destul de mare noroc”. „Acum nu vreau să-l mânii pe Dumnezeu şi să aştept să-mi fie copilul absolvent de Cambridge, atât cât a câştigat e bine.”
„Eu cred că, fără Dumnezeu, nu putem face nimic… Fiecare om se naşte şi are de dus o cruce în lume şi în momentul în care am realizat că asta e crucea mea şi trebuie să o duc, altfel am privit lucrurile şi cu altă putere am mers mai departe. Cu altă speranţă şi cu alt sentiment merg mai departe... mult mai uşor” - Manuela Hărăbor, mama lui Andrei


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Asociaţia SOS Autism Bihor a pregătit, la finalul săptămânii trecute, o serie de evenimente pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, marcată în fiecare an în 2 aprilie.

Prin această acţiune organizatorii ei au dorit să atragă atenţia asupra acestei afecţiuni despre care oamenii nu au suficiente informaţii, dar care afectează din păcate multe persoane. Potrivit ultimelor statistici 1 din 160 de copii suferă de autism.
Acţiuni de Ziua Autismului


Organizaţiile internaţionale care luptă împotriva aceste afecţiuni au ales albastrul drept culoarea prin care să atragă atenţia asupra autismului, iar acţiuni „Luminează albastru” – „Light it up blue” au loc simultan în toată lumea, Empire State Building din New York City şi Turnul CN din Toronto, Canada, fiind două dintre cele mai importante clădiri.
La Oradea, evenimentele au debutat vineri cu seminarul „Să cunoaştem mai bine autismul”. Seminarul a avut loc la Centrul Şcolar Orizont. Activităţile au continuat sâmbătă în Parcul 1 Decembrie. Aici, copiii, însoţiţi de părinţi, bunici, terapeuţi şi voluntari, au realizat un puzzle uriaş. Cu toţii au tricouri albastre cu mesajul „autismul nu e molipsitor… dar un zâmbet poate fi”.
Copiii au împărţit baloane, panglici şi materiale informative despre autism.
Spre seară copiii şi-au invitat prietenii să-i însoţească spre Teatrul de Stat Oradea, care a fost iluminat albastru începând cu ora 20:00

Cei de la Adevarul de Seara , au scris intocmai ce le-am trimis eu in Comunicatul de Presa , mai putin partea cu Camelia ... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] ..Aveau ei in arhiva o poza cu ea de nustiu cati ani...

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


Teatrul de Stat din Oradea va fi luminat astăzi în
albastru, cu ocazia Zilei Internaționale de Conştientizare a Autismului.
Mai mulţi copiii orădeni vor face un puzzle uriaş în parcul 1
Decembrie, totul pentru a aminti că unul din 160 de copii suferă de
autism, la nivel mondial, conform ultimelor statistici.


Asociația S.O.S. Autism Bihor a pregătit o serie de
evenimente pentru această zi, în încercarea de a atrage atenția asupra
acestei afecţiuni despre care oamenii nu au suficiente informaţii, dar
care afectează, din păcate, tot mai multe persoane. „Ştim că e doar o
acțiune simbolică, care nu rezolvă problemele noastre concrete de zi cu
zi, dar ar fi un semnal măcar, s-ar vorbi despre autism, despre nevoile
persoanelor cu autism. Avem cu toții nevoie de o societate mai puțin
ostilă copiilor noştri", au transmis părinţii din Asociaţia S.O.S Autism
Bihor, printr-un comunicat de presă.În rând cu marile oraşe


Organizațiile internaționale care luptă împotriva aceste afecţiuni
au ales albastrul drept culoarea prin care să atragă atenția asupra
autismului, iar acțiuni „Luminează albastru" - „Light it up blue" au loc
simultan în toată lumea, Empire State Building din New York City şi
Turnul CN din Toronto, Canada, fiind două dintre cele mai importante
clădiri incluse în manifestări. La acestea se va alătura şi clădirea
Teatrului de Stat din Oradea, care va fi luminată în albastru, în
această seară, de la orele 20.00.

Puzzle-ul, emblematic


Tot astăzi, în parcul 1 Decembrie, copiii bolnavi vor realiza un
puzzle uriaş şi vor purta simboluri albastre, de la tricouri şi baloane
la fundițe, alăturându-se astfel campaniei ,,Light it up blue" inițiată
de Autism Speaks.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]







Se pare ca ar
exista ceva adevar in teoria conform careia o combinatie de factori
genetici si ereditari ar conduce la dezvoltarea tulburarii autiste. Sunt
foarte multe studii care arata ca parintii care provin din familii in
care exista un membru autist prezinta un risc mai mare de a avea un
copil cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]. De asemenea, in familiile in care exista un copil autist este mai mare probabilitatea ca si un alt copil sa prezinte simptome.
Totusi, conform unui studiu realizat in New York, cel putin 15% dintre copiii cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] prezinta mutatii genetice care nu sunt mostenite de la parinti. Un alt studiu, bazat doar pe copiii cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link], arata o proportie si mai mare de cazuri care au suferit mutatii spontane.

Cercetatorul
Dr. J. Sebat spune ca nu exista explicatii stiintifice care sa indice
de ce aceste mutatii apar sau de ce numarul copiilor cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] este in crestere. De asemenea, este foarte interesant ca nu toti copiii cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] prezinta aceleasi mutatii genetice, ba chiar sunt foarte diferite.
Astfel, acest studiu demonstreaza ca, in timp ce factorii genetici ar avea un rol important in [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link], ereditatea joaca doar un rol secundar. Asa ca, desi exista copii care se pare ca mostenesc [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link], la un numar forte mare declansatorul este altul.
Se estimeaza ca doua treimi sau aproximativ 50% din cazurile de [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
au la baza mutatiile, care in general nu sunt in genomul parintelui, ci
in sperma sau ovul care, o data cu inaintarea in varsta, isi pierd din
calitate. Cealalta treime se pare ca are la baza ereditatea.
Multi parinti care au nascut un copil cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
au foarte multe retineri in a mai procrea, temandu-se ca si urmatorul
ar avea probleme. Daca se identifica factorul de mutatie spontana,
familia poate fi scoasa in afara zonei de risc de a naste inca un copil
care sa prezinte aceeasi tulburare.
Acest studiu, coordonat de Dr.
Sebat, este doar o etapa in intelegerea procesului care conduce la
aparitia autismului. Sunt foarte multe intrebari la care inca se cauta
raspunsuri pentru a se reusi inlaturarea golurilor de informatii
relevante.
Investigarea urmatoarelor aspecte ar putea fi
edificatoare pentru intelegerea autismului: “de ce apar mutatiile
spontane?”, “sa fie mediul cauza?”, “exista oare o legatura intre varsta
parintilor si mutatiile spontane?”, “pot fi grupate diferitele mutatii
asociate cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]?” “daca da, este posibil sa se faca teste prin care sa se definesca tipurile de [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
si sa se stabilesca pentru fiecare tratamentul cel mai bun?”, “in
functie de mutatia spontana se poate explica de ce unii copii cu [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] prezinta si probleme fizice, in timp ce altii nu?”.
Decizia
de a avea copii la o varsta inaintata este un factor care ar putea
favoriza o mutatie genetica spontana, spun specialistii. Asadar,
tendinta familiilor de a face copii doar dupa ce si-au asigurat o
oarecare bunastare materiala, care nu se intampla prea devreme de
obicei, influenteaza negativ starea de sanatate a nou-nascutului.
In
plus, unele mame pot prezenta gena autismului, dar care sa nu se
manifeste decat cand dau nastere unui copil, mai ales, de sex masculin.
Chiar daca nu s-au stabilit cu exactitate cauzele autismului si cercetatorii inca bajbaie intre diverse variante de raspuns, [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
din timp a simptomelor ajuta la stabilirea de strategii pentru
transferarea copilului din zona disfunctionala in cea functionala.
Daca in trecut [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
era considerat o tulburare rara, acum este acceptat faptul ca aceasta
tulburare se intalneste mai des decat sindromul Down sau paralizia
cerebrala. In intreaga lume 10 din 10.000 de persoane au “autism
clasic”, iar aproximativ 70 din 10.000 de persoane au tulburari din
cadrul intregului spectru al autismului.
(sursa: about(dot)com)

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Un articol interesant de citit dspre medicatia in psihiatrie


/L'Espresso/

Roma, 17 iul /Agerpres/ -
Prea multe psiho-medicamente sunt prescrise pentru stări care ar putea
fi combătute prin tratamente diferite. Acest lucru se întâmplă atât din
cauza presiunilor venite din partea unor industrii farmaceutice care
inventează în fiecare zi noi afecţiuni, transformând în maladii
tulburările cele mai comune, cât şi a nerăbdării celor care nu reuşesc
să depăşească greutăţile vieţii şi cred că le pot suporta mai uşor
înghiţind o pilulă. Astfel, se înghite pilulă după pilulă pentru
anxietate, stare proastă de spirit, agitaţie sau tristeţe. Circuitul
este alimentat de o cercetare psihiatrică finanţată în întregime decompanii farmaceutice care, inevitabil, experimentează medicamente

Psihiatrul britanic Peter Tyrer, o autoritate în domeniu, profesor de psihiatrie de comunitate la 'Imperial College di Londra şi director al 'British Journal of Psychiatry', este de părere că cercetarea oferă ''o viziune parţială a terapiilor disponibile pentru tulburări psihice, în timp ce este nevoie de studii independente, care să evalueze medicamentele fără prejudecăţi şi care să ia în considerare şi alte opţiuni de tratament'',îl citează revista italiană L'Espresso, care i-a luat un interviu.

Tyrercrede că singura posibilitate pentru a normaliza mania globală a psiho-medicamentelor stă în cercetarea independentă,un subiect pe care îl va aborda la 28 septembrie, la Verona, în Italia, cu prilejul unei conferinţe privind informaţia independentă asupra psiho-medicamentelor.
Aceasta pentru a sfida industria farmaceutică pe două fronturi: tendinţa companiilor de a extinde piaţa transformând în patologii trăsături de caracter precum timiditatea sau melancolia şi o evaluare fără prejudecăţi a instrumentelor celor mai eficiente de înfruntare a maladiilor grave precum depresia sau chiar schizofrenia. Care să ia în calcul însă instrumentele nefarmacologice precum psihoterapia şi intervenţia în social.
Profesorul britanic a precizat că a publicat recent un studiu preliminar privind eficienţa ''nidoterapiei'', o abordare care prevede adecvarea mediului la necesităţile pacientului, schimbarea lucrurilor care îl înconjoară, a timpilor săi de viaţă, a
modului de interacţiune. Şi nu viceversa. Dacă viaţa generează
dificultăţi, este mai bine să se schimbe aspectele mai degrabă decât să se intervină farmacologic pentru a schimba creierul pacienţilor. Este vorba de o medicină bazată pe pacient, nu pe adecvarea bolnavului la mediu, ci a mediului la cerinţele celui care suferă. Un drum complex, care trebuie să aibă clar în vedere că a calma un pacient agitat nu înseamnă a-l vindeca.

Cauza pentru care majoritatea studiilor de astăzi privesc medicamentele este una economică. Fără sprijinul companiilor este dificil să faci studii care pot costa şi 500.000 de dolari. 95% din cercetarea farmacologică este finanţată de industrii, a
precizat Tyrer. În acest fel intervin însă condiţionările, adesea invizibile. Sectorul psiho-medicamentelor este deosebit de delicat, deoarece în psihiatrie diagnosticul nu este clar ca în medicină. Există atât de multe medicamente în comerţ încât este greu să înţelegi care funcţionează cu adevărat şi de aceea e nevoie de multă prudenţă atunci când apare pe piaţă un nou medicament, potrivit psihiatrului britanic.

Interesul principal al companiilor este acela de a extinde piaţa, transformând în patologii situaţii pentru care nu este indicat un tratament farmacologic. Eventual bazându-se pe un
raţionament care astăzi este dominant chiar pe lângă medici. Dar nu este aşa, în opinia lui Tyrer. Dacă un principiu activ, de exemplu, face persoanele mai puţin introvertite acest lucru nu face din introvertire o maladie. În trecut, antipsihoticele erau definite tranchilizante majore şi serveau în esenţă la a calma. Astăzi se încearcă să se transforme melancolia în depresie iar timiditatea în fobie socială. Esre vorba de tulburări foarte răspândite. Companiile farmaceutice sunt preocupate de
bugetele lor şi sunt foarte mulţumite să afirme că 5% din populaţie suferă de fobie socială. Dar este numai punctul lor de vedere, subliniază Peter Tyrer.

Psihiatrul britanic a dat şi exemple: senatorul republican Chuck Grassley din Iowa s-a angajat să investigheze corupţia
unor case farmaceutice şi a dezvăluit numeroase înşelăciuni. Un caz recent priveşte un studiu privind tratamentul cu antidepresivul excitalopram aplicat pacienţilor cu ictus şi cu risc de depresie, publicat în revista ''Jama''. S-a descoperit că autorul a ţinut ascunse finanţările primite de la compania producătoare a medicamentului. Datele supraevaluau tratamentul farmacologic comparativ cu alte terapii.
Rareori se întâmplă să se ia măsuri împotriva acestor medici. Charles Nemeroff, care răspunde de departamentul de
Psihiatrie de la Emory University a fost constrâns să-şi dea demisia pentru că nu a declarat finanţările primite de la compania producătoare a unui aparat pentru stimularea nervului vag ca tratament împotriva depresiei şi pentru alte cercetări.
Companiile se străduiesc să fructifice la maximum medicamentele înainte de scadenţa licenţei iar miza în joc este foarte mare. Îşi pot permite să plătească despăgubiri dacă ceva nu merge
bine. De exemplu, un medicament ca olanzapina, un antipsihotic de nouă generaţie, a provocat un puternic contencios şi a fost în centrul unor acţiuni în justiţie pentru folosirea lui la pacienţi în vârstă la care creşte riscul de accidente cerebro-vasculare sau pentru folosirea la bolnavi de demenţă. Ea reprezintă însă o puternică sursă de venituri pentru compania producătoare în aşteptarea scadenţei licenţei, în 2011. În opinia psihiatrului britanic, companiile trebuie să fie obligate să publice datele de care dispun şi atunci când rezultatele sunt contrare aşteptărilor. Faptul că se fac publice doar studiile care au avut succes distorsionează evaluările asupra medicamentelor. De
asemenea, trebuie confruntate terapii diferite. Psihiatria de
comunitate, de exemplu, a demonstrat în mare măsură că o abordare psihosocială poate avea aceeaşi eficienţă ca medicamentele. AGERPRES/
(Adriana Doicaru)

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]