articol din ziar

Da, este ceva frumos, dar ce pacat ca este nu se face un obicei din asa ceva......multi invatatori nu doresc asemenea copii .........si dupa "incerari de integrare" se renunta...la ei ( cunosc destule cazuri).

Vai de noi [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Interesant...cred ca Andreea mea s-ar incadra la cei cu ,,auz perfect,, deoarece sesizeaza imediat orice nota falsa dintr-o melodie , memoreaza automat zeci de melodii , ascultandu-le maxim de 2 ori , le stie cap coada , in engleza si spaniola deocamdata , astea sunt preferintele ei


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

pt cei din bucuresti care au nevoie de scaun cu rotile sau de sedinte de recuperare de kinetoterapie

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Gestul autoritatilor locale din Galati este salutar, acum....numai sa fie cheltuit cu cap si bun simt....
Interesati-va voi ca Asociatie acum , ce si cum.....

Elena Mitrea
‎,,AUTISMUL EXISTA-O mana intinsa celor ce pot fi salvati,, Marti,1 noiembrie a.c. cu incepere de la ora 10,00, in cadrul activitatilor legate de relatia Parlament-Guvern-Societate civila ,va avea loc la Parlament dezbaterea,,AUTISMUL-EXISTA -O mana intinsa celor ce pot fi salvati,,. Va invit.Astept confirmari si propuneri. Cred ca impreuna vom putea organiza o actiune de success care sa aduca in discutii lucruri concrete in prezenta si cu participarea factorilor de decizie si de ce nu impreuna sa facem un pas inainte in problema persoanelor afectate de autism.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] bravo...iata ca s-au gandit si la noi, poate da d-zeu si reusim[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Copiii autişti intră în lumea normală. Ei învaţă împreună cu elevii normali şi acest lucru îi îmbogăţeşte pe toţi
Autor: CARMEN PREOTESOIU 23 noiembrie 2011
Twitter Facebook Email Imprimă





12345Ascunde explicaţia
În zarva copiilor, Adi pare o statuie. Cu ochi senini şi cu zâmbetul pe buze. Mâinile colegilor lui se agita în aer, în disperarea lor de a-i atrage atenţia doamnei învăţătoare, Ioana, cum au convenit încă din clasa I să i se adreseze. Adi ridică timid două degeţele, ajutat de tutorele lui, Cătălina. ”Cum e vremea astăzi?”, răsună vocea cadrului didactic. ”Înnorată”, spune tare şi răspicat un copil. ”Hai să citim ce scrie la panou”, le cere doamna învăţătoare elevilor săi. ”Fiecare persoană este unică în felul ei”. ”Ce înseamnă acest lucru?”. Adi îşi priveşte învăţătoarea insistent, semn că este pregătit să răspundă. Ioana îi dă cuvântul. Copilului îi tremură vocea. Tutorele îi şopteşte răspunsul la ureche. ”Suntem diferiţi”, spune el tare, cu pieptul în faţă. Învăţătoarea îl felicită. Adi zâmbeşte larg. E fericit. Băiatul are 10 ani şi este în clasa a II-a. După drumuri prin spitale, pe la doctori care-i spuneau mamei că îşi va reveni după ce va mai creşte puţin, avea să vină şi diagnosticul corect: tulburări din spectru autist. ”Am ieşit din şoc, am început să ne documentăm şi apoi ne-am apucat de treabă. Nici o grădiniţă nu vroia să ne primească. Am fost la una de stat şi după două zile ne-au dat afară. Apoi am mers la o grădiniţă particulară. Mulţumirea deplină a venit atunci când am reuşit, după multe încercări, izgoniri şi alungări, să facem parte din clasa de step-by-step de la Şcoala nr. 5. Eu zic că a fost o minune pe care Dumnezeu a făcut-o pentru copilul nostru”, spune Claudia Ursu, mama lui Adi.

”Ce faci aici?”, îl întreb pe cel mic. Adrian nu îşi ridică ochii de la biluţele pe care le învârte pe numărătoare. Tutorele îi înalţă capul cu mâinile şi-l roagă să fie atent. ”Aranjez culorile. Cine a stricat modelul?”, întreabă el necăjit şi privirea i se întunecă ca la aflarea celui mai mare necaz. ”E foarte inteligent, este pasionat de cifre, de şah, de culori şi, de când a venit aici, a început să se joace cu copiii. De fapt, îmi spune mereu: "am un obiectiv important”. Am aflat că îşi doreşte să vină o zi în care să stea singur la şcoală şi să nu mai fie nevoit ca de trei ori pe săptămână să meargă la centru pentru a face terapie ABA. Suntem siguri că e pe drumul cel bun. Se poate concentra mai mult acum, scrie, vorbeşte în propoziţii, răspunde, a făcut progrese uriaşe de când este printre copii fără probleme”, spune mama cu mândrie, şi lacrimile îi conturează chipul obosit.

Copiii se strâng în sala de sport, acolo unde Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) ”ne-a pregătit o surpriză”. Vali îl ia de mână pe Adi şi-i repetă vorbele învăţătoarei. Copilul parcă uită de Cătălina. Îşi aminteşte de ea, de-ndată ce se aşază pe scaun. Tutorele e nelipsit, în spatele lui. Îl ajută să bată din palme când soseşte spiriduşul cel verde, să-i facă cu mâna lui Oxi, cel venit de pe planeta numită Galaxia, îi orientează privirea când ochii lui rămân pironiţi într-un loc. Printre ei au mai venit în vizită şi Răzvan şi Costin, copii de 8 ani. Fac terapie ABA şi aşteaptă să devină şi ei, ca şi Adi, elevi într-o şcoală cu învăţământ de masă. Spiriduşul cel vesel uneşte mânuţele celor doi copii cu restul clasei într-un cerc uriaş, rugându-i pe elevi să-i primească printre ei şi să le fie prieteni. Apoi îi aşează pe două rânduri paralele, le cere să-şi imagineze că sunt o maşină de spălat, însă una deosebită, care doar la o atingere curăţă fiecare persoană care-i trece pragul. Detergenţii sunt mânuţele lor care trebuie să se rotească bine pe fiecare om pentru a-l spăla. Răzvan este tare dezorientat. Îi priveşte pe ceilalţi cum agită mâinile în aer. Ale lui atârnă pe lângă corp. Spiriduşul nu-l lasă o clipă. Îi ia mâinile între palmele lui şi ating împreună hăinuţele băiatului care trece prin maşina de spălat. Răzvan zâmbeşte. Nici a doua oară nu reuşeşte singur. Abia după câteva încercări, distracţia îl cuprinde şi copilul începe să ţopăie fericit. ”Prin campania ”Şi ei trebuie să aibă o şansă!” ne dorim să aducem împreună copii tipici din ciclul primar şi copii autişti care fac recuperare. Cadrele didactice cu care lucrăm, puţine ce-i drept, pentru că încă există foarte puţină informaţie despre cum pot fi integraţi aceşti copii cu probleme în învăţământul de masă, le-au vorbit elevilor despre acceptarea diferenţelor, despre prietenie, despre unicitatea fiecăruia dintre noi. Vrem să sensibilizăm cadrele didactice şi părinţii copiilor tipici. Numărul grădiniţelor şi al şcolilor care primesc copii cu probleme ar putea creşte considerabil, dacă educatorii şi profesorii ar beneficia de informaţie şi de pregătire pentru lucrul cu ei”, ne-a explicat reprezentanta RAA, Adela Tarpan.

Cei mici au început un alt joc, de data aceasta în perechi. Învăţătoarea îi priveşte cu drag. Adi îşi înfige adidaşii pe câte o farfuriuţă albastră, din plastic, şi îşi târăşte picioarele de la un capăt la altul al sălii, luându-se la întrecere cu colega sa. Au ajuns în acelaşi timp. Fetiţa îl felicită. Băiatul îi zâmbeşte îmbujorat. ”Stăm 8 ore cu ei în şcoală. Am devenit prieteni. Avem afişat pe un carton ce facem pe ore, în fiecare zi. Dacă se întâmpla să depăşim o activitate cu cinci minute sau să se schimbe ceva în orarul afişat, era dezastru. Adi începea să plângă, să dea din mâini, cu greu îl puteam linişti. De fiecare dată însă, cu calm îi explicam de ce s-a întârziat şi după câteva luni era de nerecunoscut. Am aşezat în clasă un panou pe care am trecut rubrica "Noutăţi”. Fiecare copil trebuie să treacă acolo dacă a întâlnit pe cineva, dacă a văzut ceva neobişnuit, dacă a citit ceva ce nu ştia. Orice e nou în viaţa lor. Am rămas plăcut surprinsă să îl văd pe Adi aproape în fiecare zi, folosindu-se de rubrica aceasta pentru a spune în cuvinte puţine ce a mai descoperit el. Este o fire curioasă care face progrese mari. Am fost la un curs de două săptămâni, pentru a afla mai multe despre aceşti copii. Dacă la început am fost poate un pic reticentă, acum ştiu sigur că integrarea în învăţământul de masă este o şansă reală pentru ei. Important e să ai disponibilitate, răbdare şi dorinţa de a ajuta”, spune Ioana Tarău, învăţătoarea copiilor.

Victor a fost unul dintre copiii care s-au apropiat de Adi. La început a fost mai greu, ”că mă gândeam să nu mă lovească, că dădea din mâini. Eu ştiu că el are ceva la minte, dar se va face bine. Mă mai supără uneori că nu îmi răspunde când îl întreb ceva, dar în rest, ne-am obişnuit unul cu celălalt”, spune băiatul subţirel şi-l ia afectuos pe după umăr pe Adrian. Copilul e însă preocupat cu laptele şi cornul de pe masă. Nu-l bagă în seamă. ”Pe mine mă enervează, că tot timpul vrea să fie el primul în toate”, sare un altul, cu gura plină cu plăcintă cu mere. Au înţeles însă, cu toţii, ajutaţi de învăţătoare, dar şi de părinţii lor, că Adi este un copil care ”are nevoie de prieteni şi de sprijin”, după cum ne spune mama lui Valentin. A fost de-ajuns să o vadă pe Monica ca să îşi dea seama că şi ei, prin acceptare, pot ajuta ca un copil cu autism să devina ca şi al lor. Fata are 14 ani. Şi este clasa a VIII-a la aceeaşi şcoala unde învaţă Adi. S-a înscris în învăţământul de stat din clasa a II-a după ce mai toţi medicii îi spuneau mamei că muşcatul mâinilor până la sânge sau urletele înspăimântătoarea sunt doar semnele răsfăţului şi a proastei creşteri. Ceva mai târziu, avea să fie diagnosticată cu autism. Pentru fiecare lucru, mama crea poveşti care să o scoată din lumea ei tristă. Ca să o determine să mănânce brocoli, de exemplu, şi nu doar cartofi prăjiţi zi de zi, mama îi spunea că în burtica ei cartofiorii au dat petrecere şi că ar dori să aibă nişte musafiri coloraţi în verde. Pentru a-i alunga frica, tot mama i-a spus că ea are 22 de îngeraşi ai tuturor temerilor, teama de întuneric, de înălţime, de a ţine o cană cu apă în mână, etc. Cum copila aducea o cană cu apă, cum îngeraşul confecţionat de mamă sărea de bucurie. Treptat, Monica a scăpat de tot răul care-i strivea copilăria. A ajuns printre copii obişnuiţi, care i-au fost alături şi pe care şi i-a făcut prieteni. ”Acum este a cincea din clasă, cu media generală peste 9”, spune mama şi mai multă fericire nu poate să încapă în glasul ei. ”Vreau să mă fac designer”, ne dezvăluie copila cu ochi negri, pătrunzători, care excelează la pictură şi la teatru. ”Mama a fost cea care m-a vindecat, ea singură a făcut cu mine ABA, nu a vrut nimeni să o ajute, de-aia o iubesc eu atât de mult. Nu m-a certat niciodată. Şi când luam o nota mică, îmi spunea: "important e că nu ai venit cu mâna goală, mâna ta e plina cu o notă, mai trist era dacă nu erai băgată în seamă”. Şi mai ştiţi de ce o iubesc eu atâta? Pentru că m-a învăţat să fiu fericită”.
Twitter

Pentru cei din Oradea

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Este uimitor când un copil diagnosticat cu autism reuşeşte să înveţe
într-o şcoală obişnuită. Monica Iordache demonstrează că se poate.
........
a diagnosticat-o cu „sindrom sever hiperkinetic".Avea şi autism de tip Asperger, iar asta era vestea bună. Sindromul Asperger este un autism înalt funcţional. Copiii cu această tulburare pot fi incredibil de inteligenţi.
............

Clasa I a făcut-o tot la o şcoală particulară. „Nu a învăţat nimic
atunci. Doar a desenat. Dar am dus-o ca să socializeze şi să nu piardă
vârsta." Dintr-a doua a fost acceptată la Şcoala nr. 5 din centrul
Capitalei, o şcoală de stat, cu sistem „step-by-step" (pas cu pas). „E
bun sistemul ăsta pentru autişti, pentru că valorizează şi inteligenţa
emoţională, nu doar pe cea academică. În plus, copiii învaţă şi se
dezvoltă în ritm propriu, nu sunt în competiţie unul cu celălalt"
.........
Beatrice a stat cu ea la şcoală până în clasa a IV-a, la început tot
programul, apoi din ce în ce mai puţin. O aştepta pe hol, iar în pauze
inventa jocuri cu teleportarea pentru ca restul copiilor să se joace şi
cu Monica.

Cu profesorii a stat de vorbă în parte. Unii nu credeau că fata are
vreo problemă, ziceau că e manipulativă. Dar cazurile astea au fost
rare. În general au avut parte de sprijinul şi înţelegerea profesorilor.
........
Deocamdată se pregăteşte să dea la liceu. Vrea la ­„Tonitza", la
pictură. Maică-sa n-a crezut vreodată că va ajunge până aici. „Totdeauna
a planat un «dacă» deasupra ei. Dacă nu se descurcă, dacă nu rezistă.
Dar creierul ei asimilează şi ajunge foarte repede spre normalitate. Ar
putea să meargă şi la facultate."

Pe locul 7 e autismul .......... ,,cele mai cautate cuvinte pe...GOOGLE in 2011,,





[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Începând cu luna februarie 2012 vor funcționa în România,40 de centre noi de consiliere şi terapie destinate persoanelor cu tulburare de spectru autist (TSA).

35 de centre vor fi active în 35 de județe din România, în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. În București vor funcționa 5 centre de terapie, respectiv în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 (DGASPC sector 1), Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 (DGASPC sector 4), Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 (DGASPC Sector 5), Direcției GGenerale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 (DGASPC sector 6).

Serviciile oferite vor fi gratuite, copiii diagnosticați cu autism și referiți acestor centre vor beneficia de terapie de recuperare gratuită, iar aparținătorii acestora vor primi consiliere.

Centrele vor fi deservite de psihologi cu experiență în lucrul cu persoanele cu TSA și instruiți în terapii cognitiv-comportamentale în cadrul cursurilor organizate de Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România.
Înființarea Centrelor de terapie și consiliere face parte din activitățile proiectului strategic „Și ei trebuie să aibă o șansă!" - program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist.

Se vor organiza şi cursuri de formare gratuite pentru specialişti

Pe langă înființarea acestor centre, în cadrul proiectului au fost formați 480 de profesioniști în terapii de recuperare individualizată pentru persoanele cu autism, în cadrul a cinci sesiuni de cursuri gratuite, organizate în acest an; încă cel puțin 100 de specialiști vor mai beneficia de formare gratuită, în sesiunea de curs din luna ianuarie 2012.

Va fi folosită o platformă de e-learning

1.200 de medici de familie, pediatri și psihiatri vor fi formați și certificați la distanta (e-learning) în diagnosticarea precoce a tulburărilor de spectru autist și furnizarea asistenței medicale de specialitate; în momentul de față, la 3 luni de la activarea programului de formare pe [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] 370 de medici au absolvit deja aceste cursuri și sunt certificați de Colegiul Medicilor din România.

Proiectul „Și ei trebuie să aibă o şansă!" a fost demarat la 1 octombrie 2010 și are o durată de 3 ani.
Proiectul urmărește creșterea șanselor de integrare socială și ulterior de acces pe piața muncii, a copiilor și tinerilor afectați de autism, prin diagnosticare precoce și facilitarea accesului la servicii și programe de recuperare și asistență specializată.Este desfășurat de Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Protecția Copilului și Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România și beneficiază de cofinanțare din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, "Investește în oameni!"
Pentru detalii, vizitați [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

mda...repet...in stil romanesc, va fi totul... adica terapie decontata,..ciuciu , sau pana la 6 ani eventual medicatie sau terapie odata pe sapt . Vor avea de castigat eventual cei nediagnosticati...

Autism Discussion Page
If you want them to communicate, give them a “voice”!

For many kids on the spectrum communication presents many challenges. Whether it is difficulty formulating what to say, how to say it, or feeling safe saying it, trying to communicate an idea, feeling, need, or experience can be challenging and frustrating. Identifying the right words and producing these words, in structural content so others understand them can be exhausting. Even for those who have verbal speech the anxiety of expressing themselves socially can be overwhelming.

In the early years, communication starts off very instrumentally. Children communicate that they want something, or “protest” that they don’t like something. This is the beginning of communication intent. For many children on the spectrum, this connection of communication cause, effect, and intent, can take longer to establish. Also, for these children, because much of the world is chaotic, confusing, and very scary for them, much of their first communication is to “escape and avoid” situations that overwhelm them. In the professional sector, this is called “protesting”. However, there first method of “protest” is usually behavioral (hollering, throwing things, hitting, kicking, biting self, etc.), rather than words. Because we often try to suppress such behavior, and ignore the child’s protesting, we invalidate the intent of their communication. We often ignore, or punish their communication intent, further frustrating their beginning attempts to communicate. Even as they get older, and establish spoken words, we often “do not listen” to them. Since we want them to do certain things, stop doing other things, and behave in certain ways, we often ignore or suppress their attempts to communicate their position. We want them to talk, and communicate, but often do not give them a “voice.”

Since we want the children to learn to communicate, we need to give them a voice! Whether it be through spoken words, gestures, manual signing, written words, vocal noises, pictures, or other behavioral actions, we need to allow the child to express what they want, don’t want, feel safe with, and feel comfortable doing. We need to give them a “voice” no matter how complex or refined the medium of communication happens to be. We have to establish (1) communication intent, and (2) safety and acceptance in expressing oneself, before the child will be motivated to learn more complex forms of communication. At a very early age, I recommend that we start doing the following:

1. From the earliest years listen to the child’s behavior, and assign communication intent to it. Whether the child turns and looks at something, picks something up, throws something, makes cooing vocal noises, or screams, assume intent to communicate, and assign meaning to it. For example, when Sally reaches for an object , assume intent to communicate, “Sally wants ____” and immediately give it to her. If Johnny pulls away and hollers when you present something, say “Johnny doesn’t like ____,” and withdraw it. Provide “intent” to any communication the child gives. In turn, verbally state this implied intent to the child, so they begin to connect that their actions have an effect on changing the behavior of others. At first the child may not be attempting to communicate. However, by assigning meaning and intent to it, the child learns the cause and effect connection from their actions having impact on their environment. This will establish both the meaning of “intent” as well as increase motivation to communicate.

2. Find the best method for your child to communicate. Although we all want our children to speak, speech may not be the first, and best method of communicating at this time. Use a “total communication” approach; using a variety of methods (vocal noises, gestures, pictures, etc.) to establish communication. Many parents worry that using augmentative methods of communicating will inhibit the use of speech. This is not true. Establishing communication in any form will increase the likelihood of speaking, if that modality is something they are capable of. All children first learn to communicate with vocal noises, gestures, facial expressions, etc., before learning to talk.

3. Give the child a “voice” in everything. Ask their opinion, or for what their preferences are. Give them simple choices (between what to eat, what to wear, what to do first, etc.). If they do not respond, take a guess and watch their reaction (“I bet Sally would like the juice!). Take whatever their response tends to be (reach, vocal noise, turning away, etc.) as communication, and reply back how you interpret it. Ask them their opinion, give them choices, pause a bit to give them a chance to respond. Once they respond, reply back how you interpret it. This will establish the connection to your response to their action.

4. Understand and respect their “protest.” If the child doesn’t like something, or something scares/overwhelms him, first acknowledge that you understand and validate that he is scared or doesn’t want something. This is important for the child to feel safe expressing their needs. If possible, withdraw the demand, modify it to meet his needs, or provide extra support to help the child through it. By (1) acknowledging and validating the protest, than (2) withdrawing, modifying, or providing greater support to the demand, the child is learning that their opinion is (1) important, (2) listened to, and (3) has a positive effect in assisting him/her.

5. In addition when your child is expressing emotion (happy, sad, angry, scared, etc.) label the feeling that your see, and connect it to what is causing it. “Johnny you look angry because you cannot have the toy!). This way the child begins to connect his emotion to the event, and realizes that you read his response as communication (which can help him deal with it). It connects the emotion to the event, and then his communication to your action.

6. Lastly, “nothing for the child, without the child!” Give them a voice in everything happening to them. Regardless of what that “voice” is, listen to it, acknowledge it, and respect it. This does not mean that you have to give in to all the child’s demands. Just make sure you (1) give him a chance to voice his opinion, (2) acknowledge and validate his feelings, and (3) try to modify, adapt, or provide greater assistance to make it better. When we listen, they will feel safe to express themselves, and develop better communication skills.

Once you have establish the above conditions, make sure to advocate the child’s right to a “voice” in all settings that he is engaged in (e.g. school). Advocate for your child to have a voice, and to use his voice!

DACA VRETI SA COMUNICE, DATI-LE O "VOCE"

Pentru multi copii din spectru comunicarea prezinta multe provocari. Indiferent daca este dificil sa formuleze ce spun, cum o spun, sau daca se simt in siguranta daca o spun, incercarea de a comunica o idee, nevoie, traire sau experienta, poate fi o incercare si o frustrare. Identificarea cuvintelor potrivite si emiterea acestor cuvinte, intr-un context adecvat, incat altii sa-i inteleaga poate fi obositor. Chiar si pentru cei verbali anxietatea exprimarii in context social poate fi coplesitoare.

In primii ani de viata, copiii comunica daca vor ceva sau daca nu doresc ceva. Acesta este inceputul comunicarii intentionate. Pentru multi copii din spectru infiintarea si intarirea comunicarii cauzelor, efectelor, intentiilor poate dura mult. Deasemenea, pentru ca pentru acesti copii multe cuvinte sunt haotice, incerte si unele ii sperie, o mare parte din comunicarea lor este pentru a evita aceste situatii, care ii coplesesc. Profesionistii numesc aceasta "protest". Totusi de obicei prima metoda de "protest" este prin comportament ( tipand, aruncand obiecte, lovind, autoagresandu-se), decat prin cuvinte. Deoarece de multe ori incercam sa suprimam aceste comportamente, ignoram de fapt intentia copilului de a comunica. Deseori ignoram sau pedepsim aceasta incercare a lor de a comunica si astfel il frustram in plus in incercarea lui de a crea inceputurile comunicarii. Chiar si cand devin mai mari si pot sa vorbeasca, de multe ori nu ii ascultam ce vorbesc. Cand noi vrem sa faca anumite lucruri, ii oprim sa faca altceva in acel moment, ce ar vrea ei, astfel stopand sau ignorand incercarile lor de a-si comunica punctul lor de vedere. Noi vrem sa vorbeasca si sa comunice, dar de multe ori nu le oferim o "voce".

Daca vrem ca sa comunice, trebuie sa le oferim o voce. Indiferent ca e vorba de cuvinte, gesturi, limbajul semnelor, pictograme, cuvinte scrise sau alte exprimari prin comportament, trebuie sa-i permitem copilului sa arate ce vrea, ce nu vrea, cu ce se simte in siguranta si comfortabil.

1. Din primii ani de viata fiti atenti la comportamentul copilului si atribuiti semnele comunicarii. Daca copilul se intoarce si se uita la ceva, daca ridica un obiect, arunca un obiect, face diferite sunete, tipa, atribuiti imediat intentia de comunicare: " Sally vrea..." si imediat ii dati obiectul dorit. Daca Jonny impinge si tipa cand vrei sa-i prezinti ceva spune "Lui Jonny nu ii place...." si retrageti obiectul. Astfel ei vor face conexiunea ca actiunea lor a avut un efect si a dus la o schimbare in comportamentul celor din jur. Aceasta va intari atat intelesul "intentiei" comunicarii pentru ei, cat le va creste si motivarea sa faca acest lucru.

2. Gaseste cea mai buna metoda prin care copilul tau poate comunica. Desi toti vrem ca sa vorbeasca copilul nostru, vorbirea nu este intotdeauna prima si cea mai buna metoda de comunicare la acest moment. Folositi o abordare totala privind comunicarea, folositi o varietate de metode (zgomote, pictograme, gesturi etc). Multor parinti le este teama ca folosind metode de comunicare alternative vor inhiba limbajul verbal. Aceasta nu este adevarat. Incurajand comunicarea in orice forma veti creste sansele sa apara limbajul verbal, in modalitatea cum sunt capabili sa o faca. Toti copiii invata sa comunice cu zgomote, gesturi, expresii faciale, inainte de a vorbi efectiv.

3. Dati-i copilului o voce in toate. Intrebati-l parerea lui, ce preferinte are. Dati-i optiuni simple intre care sa aleaga (ce sa manance, ce sa imbrace, ce sa faca prima data etc.) Daca nu raspund, incercati voi sa ghiciti, alegeti o varianta si vedeti cum reactioneaza. ("Pariez ca lui Sally ii place sucul!"). Acceptati orice reactie au ca si comunicare si dati-i o replica dupa cum ati interpretat ca a vrut sa "spuna". Intrebati-i opinia lor, dati-le alternative, dati-le o pauza cat sa aiba timp sa va raspunda. O data ce vi-au raspuns, dati-le o replica in functie de cum ati interpretat raspunsul lor. Aceasta va intari conexiunea intre raspunsul dvs la actiunile lor.

4. Intelegeti si respectati protestul lor. Daca un copil nu vrea ceva sau ceva il sperie/ il copleseste, prima data faceti-l sa pricepa ca voi intelegeti ca-l sperie sau ca nu vrea ceva. Aceasta este important pentru ca un copil sa se simta in siguranta ca sa-si exprime nevoile. Daca este posibil retrageti cererea, modificati-o sau aigurati-i copilului un ajutor in plus ca sa reuseasca (sa treaca prin asta). Astfel copilul invata ca parerea lui este:
- importanta
- este ascultat
- are un efect pozitiv in a fi ajutat.

5. In plus cand un copil isi exprima sentimentele (fericit, suparat, furios, speriat..) etichetati-le cu ceea ce vedeti si cautati o cauza a lor. "Jonny pari suparat pentru ca nu poti avea jucaria!". In acest mod copilul incepe sa faca conexiuni intre emotia lui si evenimentul ce a provocat-o si realizeaza ca tu poti percepe raspunsul lui ca o comunicare. Astfel se face conexiuni intre emotiile lor si evenimentul declansator, apoi intre comunicare lor si reactia dvs.

6. La final, "nimic pentru copil, dar fara copil". Dati-le o voce in tot ceea ce li se intampla lor. Indiferent ce fel de voce este, ascultati-o, intelegeti-o si respectati-o. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa oferiti copilului tot ce isi doreste. Dar fiti siguri ca:
- i-ati dat sansa sa-si exprime parerea
- ati luat la cunostina si i-ati "validat" sentimentele/trairile
-incercati sa modificati, adaptati sau sa-i dati un mai bun ajutor incat sa reuseasca mai bine. Cand noi ascultam, ei se simt in siguranta sa exprime pe ei insisi si sa-si imbunatateasca abilitatile de comunicare.

O data ce ati intarit conditiile de mai sus, fiti siguri ca deveniti avocatul copilului de a i se oferi o voce in toate mediile si in tot ceea ce face (de exemplu la scoala). Fiti avocatul copilului dvs. de a avea dreptul la o "voce" si de a o folosi.